28 Mai 2019

Toate scolile si gradinitele din Bucuresti, inchise vineri! Pentru joi, fiecare unitate va decide individual



Scolile si gradinitele din Bucuresti se inchid timp de doua zile (vineri obliogatoriu, iar joi prind ecizie a conducerii fiecarei unitati de invatamant). Decizia a fost luata de Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti la solicitarea primarului general Gabriela Firea, in contextul vizitei Sanctitatii Sale, Papa Francisc.

"Pentru organizarea in conditii de siguranta a actiunii, unitatile de invatamant au posibilitatea de a analiza oportunitatea suspendarii orelor de curs si in data de 30 mai 2019, cu aprobarea Consiliilor de Administratie. Aceste unitati vor informa in scris Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti pana miercuri, 29 mai 2019", se arata intr-un comunicat al Inspectoratului.

ISMB mentioneaza ca lista nominala a scolilor aflate in aceasta situatie va fi afisata public, miercuri, pe site-ul www.ismb.edu.ro.

Inspectoratul reaminteste ca pentru vineri s-a propus suspendarea cursurilor in toate unitatile de invatamant preuniversitar din Bucuresti.

"Urmare a vizitei Sanctitatii Sale, Papa Francisc, din 31 mai 2019, la Bucuresti, Comandamentul pentru Situatii de Urgenta din cadrul Primariei Municipiului Bucuresti impreuna cu Ministerul Educatiei Nationale si Inspectoratul Scolar Bucuresti, in urma consultarilor comune din data de 27 mai 2019, au propus suspendarea orelor de curs in toate unitatile de invatamant preuniversitar, de stat si particular, in ziua de 31 mai 2019", se arata in comunicat.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anuntat inca de saptamana trecuta ca scolile si gradinitele vor fi inchise vineri, 31 mai, si, cel mai probabil si joi, 30 mai, cu ocazia vizitei Suveranului Pontif in Romania.



Citeste si