2 Septembrie 2019

Gabriela Firea povesteste, de pe o banca, ce planuri noi are cu taxa auto, dupa mesajele primite de la cetateni (Video)



Primarul general, Gabriela Firea, a anuntat, luni, intr-o interventie LIVE pe Facebook ca va modifica anumite articole din proiectul prin care vrea sa introduca taxa auto in Capitala, scrie ziare.com.

Primarul general a transmis ca a luat hotararea sa reformuleze acel articol care se refera la autoturismele inmatriculate in alte judete, dar care circula zilnic prin Bucuresti, "mai ales ca trebuie sa ne referim la normele de poluare si nu neaparat la judetul in care este inmatriculat. Desi corect este ca taxele si impozitiele si pe masini sa fie incasate in Bucuresti, si nu in alte judete".

"Prin aceasta reformulare sugerata de unii dintre dumneavoastra, practic se propune ca toate autoturismele cu grad mare de poluare fie ca sunt din Capitala, fie din alte judete, fie ca tranziteaza intamplator Capitala sau sunt aici in trafic zi de zi sa fie privite prin prisma normei de poluare. Ramane ideea ca in centru sa fie interzise autoturismele nonEuro, Euro1 si Euro2. De asemenea, si cele care intra in Capitala sa aiba acelasi regim. Practic vom interzice in centru aceste autoturisme nonEuro, Euro1 si Euro2 si vor plati vinieta pentru restul teritoriul Bucuresti", a completat Firea.

In cazul autoturismelor Euro3, primarul a spus ca exista o intreaga dezbatere.

"Noi am propus plata unei viniete, deoarece este un autoturism poluant. Sunt foarte multe mesaje din partea dvs care spun ca si acestea ar trebuie sa intre alaturi de masinile nonEuro, Euro1 si Euro2. In acest moment pentru aceasta categorie nu pot sa va spun exact cum va arata modificarea, dar am tinut cont de mesajele dumneavoastra. Vom analiza daca le vom include alaturi de cele nonEuro, Euro1 si Euro2 sau vor ramane cu acea taxare pentru norma de poluare", mentionat Firea.

O alta categorie care a ridicat probleme si la care a facut Firea referire sunt rezidentii.

"In ceea ce priveste rezidentii. O categorie de persoane care sunt nemultumite pentru ca daca au in acest moment un autoturism foarte poluant, nonEuro, Euro1 si Euro2, practic in zona centrala nu vor mai avea acces, iar in restul Bucurestiului vor trebui sa plateasca o vinieta si ea nu este foarte ieftina. Daca locuiesc in centru aici apare cu adevarat problema, pentru ca practic nu vor mai putea pleca de acasa cu acea masina. Pentru aceasta categorie impreuna cu specialistii in mediu si mobilitate analizam includerea rezidentilor din zona centrala care sunt proprietatii unor masini nonEuro, Euro1 si Euro2 intr-un program prin care impreuna cu PMB sa fie sprijiniti daca nu mai au inca o masina, sa isi achizitioneze un autoturism nepoluat si daca mai au un autoturism sa renunte la aceasta masina si eventual sa fie o despagubire sub forma de vouchere, asa cum am mai practicat si din acestea sa poata achizitiona electrocasnice", a adaugat Firea.

Primarul a spus ca despre acest proiect a inceput sa poarte discutii si cu firmele de taximetre si taximetristii independenti ca sa gaseasca o solutie. De asemenea, Firea a precizat ca se poarta discutii si cu firmele de constructii care lucreaza in Capitala.



Citeste si