Politistul care trebuia sa se ocupe de un accident cauzat de un tanar fara permis l-a invatat pe sofer ce sa faca pentru a pune accidentul pe seama altei persoane si a scapa astfel de raspunderea penala, dupa care l-a transportat la locuinta unei rude cu autospeciala de Politie, scrie Adevarul.ro.

Judecatoria Galati l-a condamnat, pe 18 octombrie, pe Ivanciu Corcioveiu, un tanar de 25 de ani, la 9 ani si 5 luni de inchisoare pentru conducere fara permis, fuga de la locul accidentului si influentarea declaratiilor. Varul tanarului, Costel Vieru, a primit un an de inchisoare cu suspendare pentru participatie improprie la fals intelectual, fiind achitat pentru favorizarea faptuitorului pentru ca este ruda cu tanarul.

Politistul de la care a pornit totul, Silviu Daniel Stan, a primit trei ani de inchisoare cu suspendare sub supraveghere pentru abuz in serviciu si favorizarea faptuitorului. Decizia instantei nu este definitiva.

Ivanciu Corcioveiu a indoliat localitatea galateana Foltesti pe 6 septembrie 2016, dupa ce a pierdut controlul bolidului pe care il conducea fara permis si a intrat intr-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. Doi dintre copii, de opt, respectiv noua ani, au fost ucisi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului. Cu cateva luni inainte, pe 20.06.2016, in jurul orei 4 dimineata, Corcioveiu, desi nu detinea permis de conducere si consumase bauturi alcoolice, a condus un autoturism, marca BMW X1, pe DJ 253, pe raza si in apropierea localitatii Viile, judetul Galati, in care se mai aflau doua fete.

La km 37 +300 al drumului judetean mentionat anterior, pe fondul vitezei excesive, a derapat intr-o curba, rasturnandu-se intr-un sant colector. In urma accidentului de circulatie, toti cei trei ocupanti ai autoturismului au suferit diverse rani, iar Corcioveiu a fugit de la locul accidentului, luand placutele de inmatriculare ale autoturismului si documentele acestuia.

Victimele accidentului, amenintate sa nu dea declaratii

In aceeasi zi, soferul fara permis a incercat sa o determine prin amenintare pe una dintre fete care se gasea in masina in momentul accidentului, iar in noaptea de 22/23.06.2016, prin corupere, sa nu dea declaratii organelor de urmarire penala in legatura cu producerea accidentului in urma caruia a fost vatamata. Politistul care trebuia sa se ocupe de caz, Silviu Daniel Stan, l-a ajutat pe acesta, sugerandu-i sa identifice o alta persoana care sa pretinda ca ar fi condus autoturismul.

Citeste mai mult: adev.ro/pzpzoo

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri