16 Ianuarie 2020

Mii de incidente din timpul asistentei medicale au fost raportate anul trecut de catre spitale



Un numar de 5.879 de incidente din timpul asistentei medicale au fost raportate anul trecut de catre spitale la Autoritatea Nationala de Management al Calitatii in Sanatate, a declarat presedintele institutiei, Vasile Cepoi.

Potrivit ANMCS, 50,08% dintre evenimentele adverse asociate asistentei medicale au avut drept cauze: nerespectarea masurilor universale si specifice de prevenire si combatere a infectiilor asociate asistentei medicale, 19,34% erori in utilizarea medicamentelor, 14,17% caderi (n.r. - pacientii au cazut), 3,84% tehnici eronate in efectuarea manevrelor invazive, 3,84% nerespectarea procedurilor si sau a reglementarilor, scrie Agerpres.

De asemenea, evenimentele au mai avut drept cauze si erori de diagnostic si tratament - 2,04%, 1,76% erori de investigare, 1,48% disfunctionalitati si defectiuni ale aparaturii si dispozitivelor medicale, 1,36% erori cauzate de lipsa de posibilitati de investigare adecvata, 1,04% absenta procedurilor si sau reglementarilor, 0,84% manevre neinvazive eronate producatoare de leziuni traumatice, 0,52% utilizarea de dispozitive medicale si materiale sanitare necorespunzatoare, 0,40% erori chirurgicale, 0,28% erori ale transfuziilor de sange si ale administrarii produselor din sange.

Conform unui centralizator al ANMCS, in anul 2018 au fost raportate 5.132 de evenimente adverse asociate asistentei medicale, iar in anul 2017 - 2.324.



Citeste si