1 Februarie 2020

UPDATE Secretar de stat, dosar penal pentru conducerea unui autovehicul neinmatriculat



Secretarul de stat in Ministerul Muncii Alin Ignat, originar din judetul Alba, a fost prins de politisti, pe raza municipiului Blaj, la volanul unui autoturism cu placute de inmatriculare provizorii expirate, acestuia fiindu-i intocmit dosar penal, potrivit Agerpres.

Update ora 17:30:

Secretarul de stat in Ministerul Muncii Alin Ignat, surprins sambata de politisti, pe raza municipiului Blaj, la volanul unui autoturism cu placute de inmatriculare provizorii expirate, sustine ca primise masina respectiva cu cateva ore inainte de la o reprezentanta auto din Alba Iulia, pentru a o folosi pana la finalizarea service-ului autoturismului sau.

"Azi, 1.02.2020, in cursul diminetii, am avut programare pentru service la o reprezentanta auto de prestigiu din Alba Iulia. Am predat masina programata, primind in schimb, din partea firmei respective, un autoturism pe care sa il folosesc pana la finalizarea service-ului la masina predata. Pentru acest autoturism inlocuitor am incheiat un proces verbal de predare - primire. La scurt timp, circuland spre municipiul Blaj, am fost oprit de un echipaj de politie care mi-a solicitat documentele masinii. La prezentarea acestora, agentii au constatat ca autorizatia de circulatie provizorie a autoturismului era expirata de mai bine de o saptamana", a scris Alin Ignat, pe Facebook.

Stire initiala:

Potrivit unor surse din Politie, Ignat a fost depistat in jurul orei 11,30, in municipiul Blaj. Placutele de inmatriculare provizorii ale autoturismului erau expirate din data de 22 ianuarie.

IPJ Alba a precizat ca pe numele unui barbat de 32 de ani politistii au intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat.

Alin Ignat, vicepresedinte al filialei PNL Alba Iulia, a fost numit in urma cu cateva saptamani secretar de stat in Ministerul Muncii.



Citeste si