Ciocarlia si capra neagra vor fi puse sub protectie, iar decizia, impreuna cu punctul de vedere al Ministerului Mediului, va fi transmisa Guvernului, a declarat ministrul de resort, Costel Alexe.

"Am luat decizia de a pune sub protectie doua specii emblematice pentru Romania, pentru care, din pacate, pana acum, vanatoarea a fost permisa fara niciun fel de restrictie. Este vorba despre ciocarlia si capra neagra. Ciocarlia este o specie simbol national si vanarea acesteia nu reprezinta o activitate traditionala, nu este o practica cinegetica autohtona. Mai mult, ea se regaseste pe lista UNICEF a speciilor amenintate cu disparitia. La randul sau, capra neagra, desi este o specie emblematica pentru Carpati si Romania, care a avut pana in 2007 statutul de monument al naturii, odata cu intrarea in Uniunea Europeana a fost scoasa de sub protectie. In acest sens, vom transmite Guvernului Romaniei punctul de vedere al ministerului privind punerea sub protectie a acestor doua specii, pe care le consider si emblematice si, evident, foarte importante pentru tara noastra", a afirmat Alexe, potrivit Agerpres.

Conform Societatii Ornitologice Romane (SOR), ciocarlia de camp este o specie dorita de vanatorii straini, majoritatea italieni, si a fost introdusa pe lista pasarilor care se vaneaza in anul 1996. In 2006, ca urmare a unei campanii SOR, specia redevine protejata, dar numai pentru un an. In 2015, in urma unei alte campanii a SOR si a organizatiilor din Coalitia Natura 2000, cotele de vanatoare au fost injumatatite.

"An de an, Politia Romana prinde grupuri mai mari sau mai mici de turisti italieni care braconeaza specii protejate si sustin ca vaneaza ciocarlie. Pe traseul Romania-Ungaria deja sunt celebre transporturile de pasari braconate care parasesc Romania, iar in ultimii ani astfel de transporturi au fost interceptate in Slovenia si Croatia", precizeaza organizatia de profil.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste capra neagra, reprezentantii comunitatii Declic au initiat anul trecut o petitie pentru a fi stopata vanarea acestei specii, invocand faptul ca fostul Minister al Apelor si Padurilor a aprobat o cota de recolta de 609 exemplare de capra neagra, care vor fi impuscate in sezonul 2019-2020.

Din datele centralizate de la gestionarii fondurilor de vanatoare, citate de catre Declic, reiese faptul ca populatia caprelor negre din Romania este in crestere, de la 6.722 exemplare, in 2005, la 8.158 exemplare, in 2019, in timp ce efectivele optime au fost stabilite la 6.174 exemplare, "fara sa se stie in baza a ce studii".

Capra neagra se gaseste in Romania in 98 fonduri de vanatoare din 16 judete, administrate de catre asociatii private de vanatoare structuri ale Romsilva, ocoale silvice private si universitati cu profil silvic, se arata pe site-ul activistilor Declic.

Sursa foto: Mountain Cubs / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri