29 Februarie 2020

Coronavirus | Mai multe persoane din Timișoara, Târgu Mureș, Galați și Craiova au ajuns la spitalele din țară, după ce au călătorit în Italia



Mai multe persoane din Timișoara, Târgu Mureș, Galați și Craiova au ajuns, sâmbătă, la spitalele din țară, după ce au călătorit în Italia.

O femeie care a venit de la Milano s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Timişoara, fiind internată întrucât avea febră, dureri în gât şi tuşea. Pacientei din Timișoara i s-au prelevat probe pentru testare.

"Astăzi s-au mai recoltat probe unei paciente care a venit de la Milano în data de 15 februarie şi care de trei zile prezintă febră, durere în gât şi tuse. S-a prezentat singură la spital şi a fost internată. Testele pentru ea se vor prelucra astăzi sau duminică, împreună cu cele nouă probe luate de la persoanele care au călătorit în avion cu femeia de 38 de ani (care a venit de la Bergamo, diagnosticată cu coronavirus - n.r.)", a precizat dr. Virgil Musta.

Un bărbat din Târgu Mureş, autoizolat la domiciliu de trei zile, după ce a fost în Italia, a fost transportat la Clinica de Boli Infecţioase din oraş, pe fondul unor afecţiuni respiratorii, autorităţile medicale urmând să trimită probe la laboratorul din Cluj-Napoca pentru teste de coronavirus, potrivit Agerpres.

"Este un pacient autoizolat la domiciliu, care din monitorizare prezenta fenomene de tip respirator şi am decis transportul acestuia la Clinica de Boli Infecţioase pentru investigaţii şi tratament. Se recoltează analize pentru teste de tip gripal şi pentru teste de coronavirus care se vor trimite la Cluj-Napoca pentru analize. Bărbatul a fost şi în străinătate şi era autoizolat la domiciliu de trei zile. A avut contact cu regiunile din Italia. Noi trimitem în această după amiază la Cluj şi în câteva ore vom avea rezultatul", a declarat, pentru Agerpres, dr. Iuliu Moldovan, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Mureş.

Trei persoane au fost internate la Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi, iar probe recoltate de la acestea au fost trimise la analize la Bucureşti. Două dintre persoane erau în izolare acasă şi au început să se simtă rău, iar a treia este un şofer de maxi-taxi, care face curse spre Otopeni, potrivit Mediafax.

Un bărbat de 31 de ani din Craiova, care s-a întors joi din regiunea Lombardia, Italia, a fost internat vineri seara la Spitalul de Boli Infecţioase din Craiova. Potrivit autorităţilor, acesta are febră, iar medicii i-au recoltat probe pe care le-au trimis la Bucureşti pentru analize. Potrivit autorităţilor din Dolj, tânărul a venit din Italia la Craiova în data de 22 februarie. În 24 februarie a plecat din nou în Italia şi a revenit joi în ţară. Vineri, bărbatul a avut febră şi a acuzat o stare de rău şi a fost internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” Craiova. Acesta a fost în regiunea Lombardia, din Italia, zonă cu risc de îmbolnăvire cu noul coronavirus, scrie Mediafax.



Citeste si