4 Martie 2020

Românii au plătit cu 20% mai mult pentru carnea de porc, din cauza pestei pornice



Consumatorii au plătit cu 20% mai mult pentru carnea de porc în urma pestei pornice, care a afectat 500.000 de porci și 45.000 de scroafe. România a fost nevoită să importe 1,3 milioane de purcei pentru îngrășare și 360.000 de tone de carne de porc, din cauza nerespectării legislației sanitar-veterniare de creștere și circulație a porcilor, potrivit unui comunicat al Asociației producătorilor de carne de porc din România (APCPR).

De la data declarării primului focar de pestă porcină africană în România, 31 iulie 2017 până la 28 februarie 2020, România a raportat un total de 3.035 de focare de boală la porcul domestic (majoritatea în gospodării ale populației) și 1.128 de cazuri la porcii mistreți.

Activitatea de creștere a porcinelor în gospodăriile populației nu este interzisă prin Ordinul pentru aprobarea normei sanitar-veterinare privind condiţiile de biosecuritate în exploataţiile de porcine şi pentru modificarea şi completarea unor norme sanitar – veterinare, proiect aflat în dezbare publică.

„Reglementările actului armonizează, de fapt, legislația noastră cu legislația europeană și vin în ajutorul gospodăriilor de autoconsum și exploatațiilor de toate dimensiunile, pentru a se proteja de o posibilă contaminare cu virusul PPA și să protejeze întreaga comunitate în care locuiesc”, se arată în comunicatul emis.

APCPR subliniază diferența între creșterea pentru autoconsum, în gospodăria proprie și creșterea de animale neidentificate, în afara curților din gospodăriile țărănești, în semi-libertate sau în deplină libertate, fără niciun control sanitar veterinar, în condiții improprii și fără a respecta măsuri minime de biosecuritate.

„Acest tip de exploatații care nu respectă legislația privind creșterea și circulația porcilor determină și amplifică propagarea bolii și pun acum în primejdie viitorul activității de creștere a porcinelor la nivel național. Proiectul de ordin a fost larg dezbătut cu asociațiile de fermieri și asociațiile de procesatori încă din luna ianuarie 2018 și stabilește reguli minime de biosecuritate care protejeaza toate exploatațiile, indiferent de mărimea lor, de infectarea cu virusul PPA”, se arată în comunicat.



Citeste si