Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat miercuri că a sistat activitatea în toate şantierele din Bucureşti, potrivit Agerpres.

"Toate serviciile publice trebuie să aibă continuitate, pentru că reprezintă infrastructură critică. (...) Populaţia trebuie să aibă acces la apă caldă şi căldură, la transportul public în comun, la iluminatul public, la canalizare, acestea sunt servicii publice strategice, dar toate celelalte activităţi care nu sunt urgente, nu sunt vitale, unele dintre ele au fost întrerupte în totalitate, în special din domeniul infrastucturii. Am sistat activitatea în toate şantierele din Bucureşti pentru motivul foarte clar că aceşti lucrători veneau din toate zonele limitrofe ale Capitalei şi, la rândul lor, se întâlneau cu români care s-au întors acasă din Italia, din Spania, din 'zone roşii' şi atunci exista un risc foarte mare ca inclusiv aceşti angajaţi de pe şantiere să aducă în Capitală coronavirusul. De aceea am sistat activitatea pe şantiere", a spus Firea, întrebată dacă a fost sistată activitatea din companiile şi instituţiile din subordinea Primăriei Capitalei.

Ea a adăugat că a fost limitată la maximum activitatea de relaţii cu publicul a unor instituţii cum ar fi Poliţia Locală Municipală sau Termoenergetica, iar problemele reclamate de public vor fi preluate online şi telefonic.

Primarul Capitalei a menţionat că este asigurată continuitatea şi la Biroul de Evidenţă a Populaţiei, iar activitatea "s-a mutat la domiciliul angajaţilor".

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri