FSLI: Şcolile sunt închise, dar directorii cheamă încă angajații la muncă şi pun în pericol sănătatea personalului

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) atrage atenţia asupra faptului că recomandările Ministerului Educației referitoare la modul de lucru al unităților de învățământ pe perioada suspendării cursurilor școlare au fost interpretate diferit. Astfel că în unele judeţe dascălii şi personalul auxiliar sunt chemaţi încă în şcoli "punând în pericol sănătatea personalului".

"Federația noastră solicită Ministerului Educației și Cercetării să dispună de urgență inspectorilor și directorilor să nu mai cheme angajații la lucru! În mai multe județe ale țării, directorii pun în pericol sănătatea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic prin chemarea acestora în unitățile de învățământ. Toate școlile trebuie să fie dezinfectate în această perioadă, iar angajații trebuie să stea acasă. Se încalcă astfel drepturi constituționale ale acestor persoane prin impunerea forțată a prezenței acestora la lucru", se arată într-un comunicat al FSLI.

Sunt mii de persoane angajate în învățământ, din întreaga țară, care sunt puse în pericol în acest moment, dar care pot pune în pericol și familiile acestora. Deplasările în perioade de alertă crescută trebuie limitate.

Reamintim faptul că în data de 10 martie 2020, Ministerul Educației și Cercetării a transmis o Notă către unitățile de învățământ, prin care se recomandă o serie de măsuri care trebuie luate de către conducerile unitățile de învățământ.

"Avem solicitări și apeluri disperate din partea cadrelor didactice, dar și a celorlalți angajați din educație care ne cer să intervenim pentru că se simt puși în pericol, în aceste momente în care în România, de la o zi la alta, crește numărul celor infectați cu COVID -19. Este absurd să chemi zeci sau chiar peste o sută de persoane la școală, doar pentru că directorul unității de învățământ nu este în stare să înțeleagă proporțiile dezastrului pe care îl poate provoca", a declarat Simion Hancescu, președinte FSLI.

Citeste si:
Sindicaliştii FSLI Petrol-Energie vor picheta sediul GSP Holding...
Sindicaliştii FSLI...

"Directorii NU sunt conştienţi de gravitatea situaţiei"

"Din păcate, sunt directori care nu sunt conștienți de gravitatea situației și au luat decizia total neinspirată și periculoasă de a-i chema pe angajați la școală. Este o lipsă de responsabilitate totală a acestor inspectori și directori, în condițiile în care la nivel național sunt dispuse de către autorități măsuri drastice!", se mai arată în comunicat.

Dacă elevii sunt protejați, ceea ce este un lucru lăudabil, FSLI consideră că și resursa umană trebuie să beneficieze de aceleași măsuri de protecție. Oricând există riscul ca un salariat să aducă în școală acest virus și să își infecteze și colegii.

FSLI solicită Ministerului Educației și Cercetării să ia această decizie imediat și ferm, prin care solicită inspectoratelor, respectiv conducerilor unităților de învățământ să nu mai aducă oamenii la școală, ci doar pe acei angajați de care este strictă nevoie pentru realizarea măsurilor de dezinfecție.

De asemenea, FSLI solicită Ministerului Educației și Cercetării să amâne toate acțiunile din calendarul concursului privind obținerea gradației de merit, având în vedere că, în conformitate cu prevederile acestui calendar, este nevoie de convocarea membrilor consiliului de administrație și a consiliilor profesorale, consilii care în anumite cazuri au peste 100 de cadre didactice în componență. Sunt încălcate astfel dispozițiile autorităților, iar Ministerul Educației și Cercetării trebuie să fie în acest moment radical în măsurile pe care le ia.

Citeste si:
Cât de mult le place copiilor la școală și cât de încurajați se simt
Cât de mult le place copiilor...

"Cerem totodată și amânarea etapelor privind mobilitatea personalui didactic de predare, respectiv restrângerea și pretranseferul, având în vedere că îndeplinirea criteriilor și condițiilor specifice implică și probe practice cu elevii, lucru imposibil de realizat", se mai arată în comunicatul Federaţiei.

Sursa foto: shutterstock
Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri