23 Martie 2020

COVID-19 | Efort bugetar de peste 2% din PIB și peste 200.000 de contracte de muncă suspendate



Pachetul de măsuri anunțate de Guvern pentru a ajuta companiile și agajații afectați de pandemia de coronavirus depășește 30 de miliarde de lei, adică peste 2% din PIB, a spus șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă. Multiplicat în economie, impactul este de 100 de miliarde de lei, a adăugat el. Dancă a mai spus că alocarea bugetară pentru șomajul tehnic este de aproximativ 4 miliarde de lei și poate acoperi până la un milion de angajați.

”În primul pachet de măsuri am adoptat soluții pentru cei deja afectați de dispozițiile prevăzute prin decretul care impune starea de urgență și am venit cu soluții legate de șomajul tehnic, pentru că deja suntem într-o situație critică, avem peste 200.000 de contracte de muncă suspendate și ne așteptăm ca numărul acestora să crească. Primul pachet de măsuri are un efort bugetar de peste 2% din PIB, peste 30 de miliarde de lei, însă prin efectul de multiplicare în economie, impactul este de 100 de miliarde de lei. Ne referim la sumele alocate pentru aceste măsuri în mod direct, dar sunt și angajamentele de plată ale statului pe care trebuie să le onorăm cu prioritate – rambursarea de TVA de până la 9 miliarde de lei, concedii medicale în valoare de 2,7 miliarde de lei și alte deconturi restante. Așadar efortul bugetar direct este de 30 de miliarde de lei, dar impactul pozitiv în economie prin efectul de multiplicare este în valoare de 100 de miliarde de lei”, a spus Dancă, potrivit Digi24.

De asemenea, acesta a explicat că urmează un nou set de măsuri, menite să ajute și segmentele indirect afectate de pandemia COVID-19.

„Acesta a fost primul pachet de măsuri. Acum trebuie să trecem la următorul nivel și ne gândim la celelalte categorii de angajați, companii, care în această perioadă cu toții sunt afectați și trebuie să venim cu soluții în sprijinul lor. Sunt chestiuni care în momentul de față au rămas neclare – sau cel puțin așa reclamă unele categorii profesionale, cum este cazul PFA, întreprinderilor individuale, cei care lucrează în cabinetele stomatologice, cei care lucrează în ONG-uri”, a menționat Ionel Dancă.

El a spus că în cazul persoanelor fizice autorizate este o situație specială, pentru că acestea nu au contribuit la fondul de șomaj, astfel că nu pot beneficia de șomaj tehnic.

De asemenea, acesta a precizat că alocarea bugetară pentru șomajul tehnic este de aproximativ 4 miliarde de lei, în condițiile în care această alocare ar putea să acopere necesarul pentru până la un milion de persoane. În plus, guvernul caută soluții pentru alte sectoare afectate.

„Până acum ne-am adresat cu prioritate IMM-urilor, dar sunt companii mari care resimt puternic efectele acestei crize și suntem în consultări cu aceste industrii pentru a gândi scheme de sprijin. Industria auto este o industrie strategică pentru România și vom căuta în perioada următoare soluții și la nivelul acestor companii”, a mai spus șeful Cancelariei premierului.



Citeste si