2 Aprilie 2020

COVID-19 | Primul oraș din România care se autoizolează de teama noului coronavirus



Autoritățile din Gura Humorului au decis să autoizoleze orașul, pentru a preveni răspândirea coronavorusului. Astfel, la intrarea și la ieșirea din oraș au fost instalate filtre.

"Autoizolare implică un singur lucru: diminuare accesului în orașul Gura Humorului a persoanelor, în afară celor prevăzute în ordonanțele 3, 4, 5 și 6. Patrulele din interiorul orașului s-au mutat la intrările și ieșirile din oraș.

Din evidențele noastre, 70% din persoanele care au fost identificate cu declarații în timpul zilei erau din alte părți. Încă nu aveam azi de dimineață nicio situație de infectare cu COVID și încercăm, în limitele legii și în conformitate cu prerogativele pe care le am să iau toate măsurile pentru sănătatea publică a orașului Gura Humorului", a declarat primarul Marius Ursaciuc, potrivit Ziare.com.

Ursaciuc a spus că în același timp au fost blocate și toate drumurile secundare pe care se intră cu căruțele.

"I-am întrebat pe toți ce treaba au acum dacă piețele sunt închise și nu mai au unde să vândă. Toate aceste măsuri sunt aplicate de jandarmi, de polițiști. Consideră că e mai bine să verifici documentele pentru circulăție la intrarea în oraș decât în interior. Noi am solicitat humorenilor disciplină și să respecte programul din ordonanțele militare. Și vrem să vedem dacă aceste prevederi din ordonanțele militare sunt respectate și de cei care vin în Gura Humorului.

Acum nu avem nici un caz de îmbolnăvire și nici nu vrem să avem. Lumea trebuie să înțeleagă că magazine sunt și în localitățile din jur, în apropierea caselor unde locuiesc, că sunt bancomate și în alte locații decât Gură Humorului, la Frasin sau la Păltinoasa, că sunt farmacii, că sunt benzinării și înainte de filtrele de la intrarea în oraș, dar și că plățile se pot face și on-line", a precizat Marius Ursaciuc, pentru Monitorul de Suceava.

Primarul a precizat că restricțiile nu sunt impuse celor care circulă în interes de serviciu.



Citeste si