7 Aprilie 2020

Cum să îți donezi ziua de naștere pentru ONG-uri în care crezi - Dăruiește ziua ta



Proiectul „Dăruiește ziua ta” își propune să strângă 3.651 de pagini de fundraising până la finalul anului cu ajutorul a 3.651 de oameni care, de ziua lor, aleg să susțină una dintre cele 265 de organizații prezente pe platforma Galantom.ro, din diferite domenii de activitate, de la sănătate, drepturile omului și incluziune socială, până la artă, mediu și educație.

„E o perioadă încărcată emoțional și avem tendința să ne lăsăm acaparați de toate aceste griji. E ceva complet firesc și natural. Doar că, în tot acest tumult, există foarte multe grupuri mult mai vulnerabile, iar ONG-urile au în continuare nevoie de sprijinul nostru, poate chiar mai mult ca niciodată. Dăruiește Ziua Ta este alternativa pe care le-o propunem tuturor celor care vor să ajute comunitatea și să facă un bine de ziua lor. Împreună, aniversare cu aniversare, faptă bună cu faptă bună, putem să ne facem bine. Putem să rescriem povestea, chiar în timp ce o trăim”, a declarat Andrei Chirtoc, unul dintre membrii fondatori ai proiectului.

Cei care vor alege să-și doneze ziua în perioada următoare, pot ajuta România să lupte împotriva Covid-19, alegând să sprijine campanii care strâng donații pentru a ajuta sistemul medical să reziste în timpul pandemiei, cât și pentru alte proiecte care se concentrează pe sprijinirea celor vulnerabili.

Cum îți poți dona ziua de naștere:

1. Intră pe site: https://ziuata.galantom.ro
2. Alege cauza pe care vrei să o susții. Poți alege dintre proiectele organizațiilor care sunt deja pe platformă sau poți propune o organizație nouă.
3. Creează-ți o pagină de donații, completând câteva date: data nașterii, datele de contact, titlul paginii și suma pe care îți propui să o strângi. Apoi vei avea posibilitatea să-ți personalizezi pagina cu poza ta și un text cu motivația.
4. Promovează online pagina de donații, iar prietenii pot dona pentru cauza pe care o susții în loc să cumpere cadouri.

Pe Galantom.ro poți face fundraising pentru un proiect social, de acasă, și prin alte modalități creative: provocări sportive, dăruindu-ți alte zile speciale din viața ta, precum nunta sau botezul, dăruindu-ți o pasiune sau un talent, 30 Day Smoke Free Challenge, 30 Day Fundraising Challenge și altele.

Platforma Galantom a fost dezvoltată de Asociația Envision și Asociația People for Sport pentru ca românii să poată susține cu ușurință cauzele sociale în care cred. Proiectul a fost lansat în iunie 2013. În 2019, prin Galantom au fost create 1500 de pagini de fundraising, care au adunat peste 1,3 milioane de lei, iar mii de oameni au primit sprijinul de care aveau atâta nevoie.



Citeste si