8 Aprilie 2020

Incendiu lângă București: Ard resturi de la fosta fermă de porci din Periș



Garda de Mediu anunță că un incendiu a izbucnit la Periș, în apropierea Bucureștiului, pe terenurile care aparțin fostei ferme de porci din localitate. Incendiul se întinde pe trei hectare, iar mirosul generat de arderea resturilor vegetale și de la canalele de scurgere este resimțit în toate localitățile învecinate, scrie G4Media.ro.

Depăsiri cu până la 500% pentru poluare cu PM10 si PM2,5 înregistrate de rețelele de monitorizare a calității aerului.

Incendiul a izbucnit marți, iar vegetația de pe câmp și din canalele de dejecții arde de 24 de ore, la fața locului fiind echipaje de pompieri care încearcă să oprească focul.

Reamintim că la Periș a funcționat ferma de porci Romsuintest Periș, care adăpostea porcin de rezerva de stat. Firma a intrat în insolvență în 2012.

Din documentele aflate la dosarul de insolvență al fermelor de la Periș, rezultă că în contul unor datorii la Tel Drum, care vindea furaje, fermele de la Periș au trimis la Ferma Salcia în 2011, cu titlu gratuit, peste 2.600 de porci într-o singură lună. La acel moment, Ferma Salcia era controlată de directorul Tel Drum, Petre Pitiș. Doi ani mai târziu, în 2013, ferma Salcia a ajuns la fiul lui Dragnea, Ştefan Valentin Dragnea, care a achitat pe fermele de porci din Salcia suma de 450 de lei.

Având în vedere numeroasele sesizări ale cetățenilor din zona comunelor Mogoşoaia, Corbeanca, Periş cu privire la poluarea aerului, comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu din cadrul Comisariatului Judeţean Ilfov s-au deplasat în zonă, pentru verificări.

În urma controlului efectuat, astăzi, pe teritoriul administrativ al comunei Periş, la limita cu judeţul Dâmboviţa, la nord-nord-vest de Comuna Corbeanca, s-a constatat prezenţa unui incendiu de vegetaţie spontană uscată, care ardea mocnit, cu degajare de fum, fără flacără, pe o suprafaţa de aprox 30.000 mp.

Citește materialul integral pe G4Media.ro.



Citeste si