Premierul Ludovic Orban susține că este posibil ca 80.000, 90.000 de oameni să plece din România la muncă în străinătate. Șeful Executivului spune că nu are o evidență a numărului exact de persoane care au părăsit până în acest moment țara.

„Circa 80.000-90.000 de persoane e posibil să plece din țară. Nu am evidența celor care au plecat. Nu avem nicio pârghie legală de a impiedica cetățenii români să fie angajați la companii din alte țări. La ora actuală, în România, există un milion de contracte de muncă suspendate, 300.000 de contracte încetate. În România, au venit din țări din Uniunea Europeană sau din afara ei, peste 250.000 de români”, a spus Ludovic Orban.

Șeful executivului a mai spus că, din cauza crizei provocate de COVID-19, este greu ca oamenii care rămas fără job să își găsească locuri de muncă, dar că acest lucru se va rezolva atunci când se va încheia pandemia de coronavirus.

„Absorbția acestei forțe de muncă, integrararea românilor, găsirea de locuri de muncă pentru acești români este aproape imposibilă. După ce trecem de vârful epidemiei și există tendița de revenire la normalitate, activitățile economice se vor relua și va exita pisibilitatea de a oferi locuri de muncă persoaanelor afectate”, a adăugat premierul, potrivit Hotnews.ro.

Aproape 2.000 de persoane din judeţe din Transilvania şi Moldova au fost în parcarea din faţa Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” Cluj pentru a pleca cu curse charter spre Germania, la muncă în agricultură. În total, joi au fost programate 12 curse care pleacă spre destinaţii din Germania - Berlin, Baden-Baden/ Karlsruhe şi Dusseldorf.

În cadrul ședinței de Guvern, Ludovic Orban a spus că această situație este „inadmisibilă”, subliniind de mai multe ori că „managerul aeroportului trebuie tras la răspundere”.

„Poate închideți aeroportul Cluj, domnule ministru (Lucian Bode - n.red.), după ce am văzut astăzi (joi - n.red.) la televizor. E inadmisibil. Am vorbit cu Consiliul Județean. Au avut două tentative de schimbare a acestui manager, care au fost oprite de instanță. Eu cred că trebuie să luăm toate măsurile posibile. Ministerul de Interne trebuie să demareze imediat o anchetă. Este inadmisibil ce s-a petrecut acolo. Noi trebuie să folosim toate pârghiile pe care le avem sa-l tragem la răspundere pe managerul aeroportului. Nici măcar nu a informat Comitetul Județean pentru situații de urgență și pe prefect privitor la aceste zboruri. Nu a luat nicio măsură privitoare la distanțarea fizică, privitoare la obligativitatea de asigurare a echipamentului de protecție. Am solicitat și prefectului personal să demareze toate procedurile posibile pentru a-l trage la răspundere pe managerul de la Aeroportul Cluj”, a spus Orban, în ședința de Guvern.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri