Unu din trei români declară că ar cumpăra produse de contrabandă, arată datele unui studiu IRES, realizat la comanda ACTIV cu prilejul Zilei Naţionale a Luptei Împotriva Traficului Ilicit de Mărfuri, marcată în fiecare an pe 21 aprilie.

Aceeaşi cercetare arată că produsele de contrabandă şi contrafăcute se vând îndeosebi în pieţe, peste 60% dintre românii chestionaţi menţionând că au observat astfel de tranzacţii ilegale, dar şi în mediu online -38% dintre menţiuni, scrie Agerpres.

"Eforturile Asociaţiei ACTIV sunt centrate pe informarea şi conştientizarea publicului larg asupra pericolelor la care se expun dacă achiziţionează şi folosesc produse contrafăcute şi de contrabandă. Deşi 44% dintre romani consideră că în ultimii 3 ani a scăzut siguranţa consumatorului în privinţa originii şi calităţii produselor, tentaţia achiziţionării produselor ilegale rămâne la un nivel îngrijorător de mare. Vom rămâne ACTIVi, prin continuarea demersurile educaţionale derulate prin campania Fii tu! Fii original!, precum şi prin intensificarea cooperării cu Poliţia de Frontieră Română, Poliţia Română, Direcţia Generală a Vămilor, Jandarmeria Română şi cu alţi reprezentanţi ai administraţiei centrale şi locale", a declarat Daniel Mărăcineanu, director general Asociaţiei ACTIV.

Ziua Naţională a Luptei Împotriva Traficului Ilicit de Mărfuri a fost instituită prin Legea nr.100 din 8 mai 2019, propunerea legislativă fiind semnată de către un grup de parlamentari din mai multe partide politice uniţi în lupta împotriva acestui fenomen negativ, la propunerea asociaţiei ACTIV.

"Sunt mândru să pot trece printre realizările mandatului meu instituirea acestei zile naţionale de luptă împotriva traficului ilicit de mărfuri, deoarece protecţia consumatorilor şi a intereselor financiare ale statului român se situează printre priorităţile mele de senator", a spus Viorel Arcaş, senator PSD, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senatul României.

Studiul realizat la comanda Asociaţiei ACTIV arăta că ţigaretele(38%) reprezintă principalul produs de contrabandă din România, iar în privinţa produselor contrafăcute, clasamentul este dominat de articolele vestimentare şi încălţăminte cu 34% din menţiuni. Produsele alimentare, articolele cosmetice şi de igienă, electronicele, produsele alcoolice, piesele auto şi medicamentele completează topul produselor comercializate ilicit în România.

"Experienţa profesională m-a adus de multe ori în contact cu realitatea generată de traficul ilicit de mărfuri. Contrabanda şi contrafacerea înseamnă furt din buzunarul oamenilor şi din bugetul statului, produse de calitate îndoielnică şi reţele de criminalitate organizată. Responsabilitatea noastră, în calitate de politicieni, este aceea de a acţiona hotărât împotriva acestor fenomene, pentru protejarea populaţiei şi a intereselor financiare ale României", a subliniat deputatul Lucian-Ovidiu Heiuş, coordonatorul Comisiei de buget şi politici fiscale a PNL.

Traficul ilicit de mărfuri creează o competiţie inegală între jucătorii corecţi, plătitori de taxe şi salarii, şi reţelele de criminalitate organizată care prosperă în detrimentul statului român, acesta pierzând anual peste două miliarde de euro ca efect al contrafacerii şi contrabandei.

"Traficul ilicit de mărfuri este un fenomen cu impact major asupra societăţii româneşti, care generează efecte negative în lanţ. Este datoria fiecăruia dintre noi să ne implicăm în stoparea lui şi să spunem nu produselor de contrabandă şi contrafăcute!", adaugă Daniel Mărăcineanu.

Asociaţia pentru Combaterea Traficului Ilicit "Viitorul"- ACTIV are drept scop promovarea, sprijinirea realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la conştientizarea publicului şi a autorităţilor cu privire la efectele negative ale traficului ilicit de mărfuri. ACTIV promovează următoarele valori: integritatea, responsabilitatea, respectul şi cooperarea.

Sursa foto: Ivan Semenovych / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri