Ultimele săptămâni au segmentat o mare parte din populația globului între cei care practic aprobă și susțin reacțiile factorilor politici vis-à-vis de problematica generată de COVID-19 și cei profund afectați de lipsa de libertate și de impactul economic al deciziilor politicienilor, decizii care pe care le consideră cel puțin exagerate.

Mulți oameni au început să mediteze mai mult la efectele de diferite naturi și pe diverse paliere ale intervenționismului, la gradul de libertate individuală și economică de care e normal să avem parte ca cetățeni plătitori de taxe și impozite, la actuală formă a democrației, la rolul statului în diferite contexte. Dezbaterile continuă, iar în lipsa unui punct de sprijin principial la nivel de argumentație, nu vom face decât să ne depărtăm unii de alții, să fim divizați și să permitem eventual și abuzuri.

Prin urmare - care ar trebui să fie regulile în baza cărora se pot lua sau judeca diferite decizii individuale, colective, administrative? Apare astfel nevoia unei așa-numite "Constituții a bunului simt", existând câteva afirmații principiale care probabil că ar întruni permanent acordul unei largi majorități ca fiind de bun simt:

1. Cu privire la persoană și la proprietatea mea, am (eu și nimeni altcineva - inclusiv statul) întotdeauna un drept de decizie de 100%.

2. Cu privire la persoană și la proprietatea 100% a altcuiva (inclusiv a statului, în măsură în care această se prezumă a se fi constituit urmare a unei voințe majoritare a comunității respective) nu am niciun drept de influență.

3. Cu privire la spațiile / bunurile pe care le dețin în proprietate împreună cu alții am un drept de influență și decizie împreună cu ceilalți proprietari ai respectivului spațiu, proporțional cu contribuția mea la toate investițiile, la riscurile și la beneficiile respectivei dețineri, iar dacă și când nu îmi mai convine îmi pot vinde participația și întemeia singur sau cu alții o altă investiție/deținere.

4. Cu privire la spațiile / bunurile care nu îmi aparțin deloc, dar pe care le utilizez singur sau cu alții, cu privire la acțiunile pe care le întreprind, am datoria de a respectă deciziile proprietarului în privința drepturilor și obligațiilor / costurilor de utilizare și posibilitatea de a opta dacă utilizez sau nu și de a apela la alt furnizor sau de a-mi construi un altul singur sau împreună cu alții.

5. Dacă dețin, utilizez sau acționez, iar comportamentul meu impacteaza negativ o altă persoană care nu se află pe teritoriul deținut sau utilizat exclusiv de mine și care nu se poate proteja prin propriile acțiuni, vom găsi împreună cai acceptate de ambele părți pentru a compensa prejudiciul, iar dacă nu găsim, respectivă persoană poate solicită protecția altcuiva (inclusiv a statului) raportat la respectiva acțiune.

6. Niciun terț (inclusiv statul) nu poate interveni în deciziile pe care mai mulți oameni le iau cu privire la ceva ce îi privește doar pe ei, cu excepția teritoriilor care aparțin exclusiv altcuiva sau sunt utilizate exclusiv de alte persoane sau forme asociative (inclusiv de stat).

7. Nimeni - persoană sau organizație (inclusiv cele ce țin de "stat") nu poate obliga pe cineva sau interzice cuiva să acționeze în vreun fel în afara zonei aflate în proprietatea sau în utilizarea exclusivă a sa.

8. Drepturile și libertățile individuale prevalează în raport cu drepturile și libertățile oricărei structuri asociative, iar drepturile și libertățile structurilor asociative din proximitatea indivizilor (familia, organizațiile de apartenența, comunitățile locale) prevalează în fața celor ale structurilor neaflate în imediata proximitate a individului (statele).

9. Orice organizație (inclusiv statul) poate lua prin conducerea sa doar acele decizii pe care a fost mandatată respectiva conducere să le ia, cu privire doar la bunurile sale și la cei care îi utilizează bunurile sau serviciile, doar până la limita zonei personale a celor ce optează să aibă legătură directă, într-un fel sau altul, în diferite ipostaze, cu respectiva organizație.

10. Absolut toate legile și reglementările apărute, toate deciziile luate în diferite circumstanțe sunt obligate să respecte fără excepții cadrul acestor principii de bun simt, în măsura în care acestea sunt validate ca atare la diferite intervale de timp de către majoritatea membrilor societății.

În concluzie – poate că nu ar strica să ne gândim și la modificarea Constituției (și apoi ale anumitor legi), în cazul în care prevederi ale acesteia nu sunt echivalentul acestor principii de bun simt (acel “common sense” - din engleză), nicio lege putând prevala principiilor bunului simt.

Sursa foto: Lubo Ivanko / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri