Proiect de lege pentru testarea gratuită a cetăţenilor împotriva COVID-19

Deputatul PSD Sorin Bota a depus la Parlament un proiect de lege privind testarea gratuită a cetăţenilor împotriva COVID-19, testele urmând să se facă prioritar pentru persoanele care prezintă simptome ale infectării cu acest virus şi pentru cele care urmează să plece în zone în care se solicită dovada testării.

"Am depus azi la Parlament un proiect de lege cu articol unic privind testarea gratuită a cetăţenilor împotriva COVID-19. Aceste teste se vor efectua prioritar pentru persoanele suspecte de îmbolnăvire, pentru persoanele care urmează să plece în zone în care se solicită dovada testării şi pentru persoanele care prezintă simptome ale infectării cu COVID-19", a precizat Sorin Bota (foto), potrivit Agerpres.

Iniţiatorul proiectului de lege a argumentat că articolul 34 din Constituţia României garantează dreptul la ocrotirea sănătăţii cetăţenilor statului.

"Este nevoie de testare gratuită a cetăţenilor, având în vedere faptul că efectuarea testelor se face la costuri ridicate, iar cetăţenii au veniturile limitate. Totodată, în perspectiva crizei economice, fiecare leu contează pentru bugetul personal. Statul trebuie să sprijine concret cetăţeanul şi să reducă cheltuielile inutile în această perioadă, în special cele materiale şi cu achiziţii de bunuri care nu sunt imperios necesare", a explicat deputatul PSD

El a adăugat că această solicitare e bazată pe situaţia actuală din ţară legată de criza COVID-19 şi impune reglementarea de urgenţă a accesului la testare al populaţiei. Costul de 200-300 lei/test este unul nejustificat şi împotriva principiului de a asigura, conform Constituţiei, acces la serviciile de sănătate şi chiar dreptul la libera circulaţie, pentru a merge la muncă. Lipsa banilor pentru testare face că aceste persoane să nu poată merge la muncă.

Citeste si:
Reactia lui Adamescu la acuzatia de mita: Nu am dat bani pentru...
Reactia lui Adamescu la...

Sursa foto: Agerpres

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Citește și
Nelu Tătaru: Am creat un grup de lucru pentru lămurirea direcțiilor CCR
Setari Cookie-uri