23 Mai 2020

Regulile privind accesul în lăcaşele de cult: slujbele în interior se desfășoară cu maximum 16 persoane



Ordinul pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcaşele de cult, distanţa minimă de siguranţă şi măsuri sanitare specifice pentru desfăşurarea activităţilor religioase a fost publicat în Monitorul Oficial, una din prevederile importante fiind aceea că la slujbele desfăşurate în interiorul bisericilor pot participa maximum 16 persoane, notează Agerpres.

Documentul prevede că accesul credincioşilor în lăcaşele de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se va face limitat, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minim 4mp pentru fiecare persoană şi o distanţă de minim 2 m între persoane.

Slujbele care se vor oficia în aer liber, se vor desfăşura cu menţinerea distanţei de 1,5 m între persoane.

La intrare, persoanele sunt obligate să îşi dezinfecteze mâinile cu dezinfectant pe bază de alcool pus la dispoziţie de organizatorii evenimentului religios.

Activităţile religioase în interiorul lăcaşelor de cult şi în locaţiile unde se organizează slujbe cu caracter privat se desfăşoară cu participarea unui număr de maximum 16 persoane, purtarea măştii, astfel încât să acopere gura şi nasul, fiind obligatorie.

În ordin se mai precizează că la ritualurile religioase unde se folosesc obiecte de cult care intră în contact cu credincioşii, acestea se vor dezinfecta după fiecare utilizare. Se vor dezinfecta periodic, o dată la patru ore, obiectele sau suprafeţele frecvent atinse (de exemplu, mânerele uşilor, balustrade, scaune).



Citeste si