Alimentarea cu energie electrică va fi întreruptă temporar, miercuri, în anumite zone din Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu, ca urmare a lucrărilor anuale de reparaţii şi de întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare ale E-Distribuţie Muntenia, scrie Agerpres.

Astfel, în Bucureşti vor rămâne fără curent electric, între orele 1:00 - 4:30, consumatorii din Perimetrul delimitat de străzile: Str. Inovatorilor, Str. Marginei, Str. Mimozei, Str. Valenii de munte, Str. Radu Dragoş, Str. Aeroportului, Str. Constantin Godeanu, Şos. Gh. Ionescu Siseşti, Drumul Regimentului, Str. Jandarmeriei, Sos. Bucureşti Ploieşti, Str. Graţioasa, Bld. Aerogării, Şos. Bucureşti Ploieşti, Str. Alexandru Constantinescu, Bld. Mărăsti, Bld. Ion Mihalache, Calea Griviţei, Podul Constanţa. Între orele 0:00 - 6:00 vor fi scurte întreruperi la consumatorii din str. Constantin Budişteanu (între str. M.H. Berthelot şi Calea Griviţei), între orele 9:00 - 13:00 nu vor avea curent electric cei din Drumul Bercenarului; Crinului; Căruţei, iar între orele 9:00 - 17:00 consumatorii din Strada Carpaţi, Parângului, Bucegi, Soveja, Scărişoara (toate străzile cuprinse între Calea Griviţei şi Aviator Popişteanu).

În judeţul Ilfov se va opri alimentarea cu energie electrică între orele 00:30 - 5:00 în Popeşti-Leordeni, str. Olteniţei, Şos. Centura Popeşti Leordeni spre Frumuşani, Loc. Gara Pop.-Leordeni.

Citește și: O treime din spitalele din România au fost dotate cu aparatură medicală și echipamente de protecție în perioada pandemiei

Totodată, între orele 9:00 - 13:00 nu vor avea curent consumatorii din Ciolpani, str. Fermei, Intrarea Fermei, Şos Bucureşti-Ploieşti între str Ţigăneşti şi str Fermei, str Ţigăneşti între Şos Bucureşti-Ploieşti şi str. Fermei şi străzi adiacente. De asemenea, între orele 9:00 - 17:00 nu vor avea curent locuitorii din Baloteşti, Intrarea Petalelor şi străzi adiacente, Glina - Berna Theodor, str. Dezrobirii, Bucuriei, Victoriei, Sportului, Învingătorilor, Icoanei, străzile adiacente (timp maxim întrerupere două ore în intervalul 9:00-17:00), bloc loc. Berna Theodor, Clinceni, str. Solariilor, Intrarea Solariilor, Dispensarului, Câmpului, străzile adiacente (timp maxim întrerupere două ore în intervalul 09.00-17.00) Bragadiru, str. Iernii, Verii, Primăverii, străzile adiacente, 1 Decembrie, DN 5 - la intrare Com.1 Decembrie, Răsăritului, Pinului, Câmpului, străzile adiacente (timp maxim întrerupere două ore interval orar 9.00-17.00).

Totodată, între orele 12:00 - 16:00 nu vor avea curent locuitorii din Ciolpani, str. Ţigăneşti între str. Fermei şi Pădure Siliştea şi străzi adiacente.

Distribuţia de energie electrică va fi sistată în judeţul Giurgiu între orele 08:30 - 16:30 în Gaujani, str. Mare, Giurgiului, Portocalului, Trestiei, Gaujani, str. Giurgiului, Galbenelelor, Castanului, Liliacului, Gutuiului, Puieni, Giurgiu, str. I A Basarabescu, iar între orele 9:00 - 16:00 în Mihai Vodă, str. Pictor Luchian.

Sursa foto: Shutterstock/TW Stocker

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri