PSD susţine că prelungirea stării de alertă "pune definitiv pe butuci" mii de firme, iar numărul şomerilor va creşte semnificativ, potrivit Agerpres.

"Prelungirea stării de alertă pune definitiv pe butuci mii de firme şi produce sute de mii de şomeri, dar, în loc de planul relansării economice, Orban face turul berilor pe la terase. Antreprenorii sunt disperaţi după ce Orban şi Iohannis le-au servit clasica lecţie liberală 'una bem, alta fumăm'. Guvernul s-a bătut cu pumnul în piept că din 15 iunie reporneşte zonele cele mai chinuite ale economiei, turism şi HORECA, preşedintele le-a spus ieri, rânjind, nicht. Nu măsuri de susţinere fiscală, nu credite bancare, da restricţii în continuare", se arată într-un mesaj al PSD publicat pe Facebook.

Social-democraţii adaugă că încă 150.000 de români riscă să rămână pe drumuri din cauza prelungirii stării de alertă.

"Nu sunt doar restaurante, cafenele, cofetării ori patiserii, ci şi de zeci de mii de furnizori din servicii, transport sau agricultură. Asta amplifică criza şi ne duce la milionul de şomeri până în iulie. PSD nu mai poate vota în orb ce vrea Iohannis fără date epidemiologice concrete şi, mai ales, fără ca Orban să vină cu planul relansării economice. Un preşedinte care îi priveşte pe români de sus şi un premier care le vorbeşte de sub mese sunt pentru ţară o combinaţie mai letală decât COVID", se mai arată în mesaj.

Sursa foto: NOBUHIRO ASADA / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri