Persoanele care vin din ţări cu un număr mic de cazuri noi de COVID-19 raportat la milionul de locuitori vor putea fi exceptate, din 15 iunie, de la obligativitatea carantinei sau izolării la domiciliu, a anunţat Ionel Dancă, şeful Cancelariei prim-ministrului. Premierul Ludovic Orban a enumerat anterior Austria, Grecia, Bulgaria printre țările cu cazuri puține.

Măsura a fost adoptată în şedinţa de guvern de joi, în cadrul hotărârii care instituie noi măsuri de relaxare pentru perioada următoare, a precizat Ionel Dancă (foto). El a menţionat că persoanele care au stat mai mult de 14 zile cumulativ într-una dintre aceste ţări vor fi, la rândul lor, exceptate de măsura carantinării şi izolării la domiciliu.

Această măsură va permite românilor să călătorească "în ţări considerate cu un risc scăzut de răspândire a infecţiilor cu coronavirus", precum Grecia, Bulgaria, Austria, a mai spus Dancă. "De asemenea, vor fi reluate zborurile spre şi dinspre statele respective în măsura în care aceste zone nu mai prezintă un risc de răspândire a infecţiilor cu coronavirus", a precizat Ionel Dancă.

Citește articolul integral pe Digi24.

15 iunie 2020 reprezintă ultima zi a stării de alertă instituite pe teritoriul României, începând cu 15 mai. În timpul celor două stări de urgenţă succesive (16 martie-14 aprilie şi 15 aprilie-14 mai), au fost impuse o serie de restricţii şi limitări de drepturi, între care: limitarea circulaţiei persoanelor, suspendarea călătoriilor în străinătate, închiderea unităţilor de învăţământ, a mall-urilor, a restaurantelor, a hotelurilor, a instituţiilor de cultură, a bisericilor etc. Odată cu trecerea la starea de alertă, începând cu 15 mai, o serie de restricţii au fost ridicate, gradual, din două în două săptămâni, în funcţie de evoluţia epidemiologică.

Având în vedere expirarea actualei stări de alertă, la 15 iunie 2020, premierul Ludovic Orban a anunţat, la 11 iunie, că Guvernul va aproba săptămâna viitoare, în următoarea şedinţă, prelungirea stării de alertă după data de 16 iunie. "Hotărârea de Guvern va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de 16 iunie (...) Starea de alertă e indispensabilă pentru a putea menţine în vigoare toate reglementările care sunt necesare pentru a garanta protecţia sănătăţii şi vieţii cetăţenilor", a explicat Ludovic Orban în cadrul şedinţei de guvern din 11 iunie 2020.

Citeste mai mult aici.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri