Ştefan Cosmin Pană, agent şef în cadrul Serviciului Rutier al IPJ Arad, a fost arestat preventiv pentru trafic de droguri, potrivit unui comunicat al DIICOT.

Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Arad au dispus vineri reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă agravantă, menţionează DIICOT.

În cauză s-a stabilit faptul că, în perioada aprilie - iunie, inculpatul împreună cu alte două persoane au cultivat droguri de risc într-un imobil situat pe raza municipiului Arad, se arată în comunicat citat de Agerpres.

Vineri, în urma unor percheziţii efectuate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în cadrul unui dosar penal privind distrugerea prin incendiere a unui autoturism la domiciliul inculpatului a fost depistată o cultură de cannabis formată din 34 de plante, în greutate totală de aproximativ 21 de kilograme.

Cercetările sunt efectuate împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Arad.

În cursul zilei de sâmbătă, Tribunalul Arad a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

"Pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", a adăugat DIICOT.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri