23 Iulie 2020

Monica Anisie: Învățământul hibrid este cel mai probabil scenariu pentru noul an școlar



Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat într-un interviu la RFI că scenariul cel mai probabil a fi pus în practică pentru începerea anului școlar din septembrie este sistemul hibrid, în care prin rotație, unii elevi vor merge fizic în clase, iar alții vor face cursuri online.

Anisie a anunțat că procedura de achiziție a tabletelor pentru elevii săraci a fost declanșată și că nu Ministerul Educației se ocupă de acest lucru, ci ONAC. Ministrul consideră că ”există timp suficient” pentru cumpărarea acestor dispozitive și livrarea lor către elevi. Monica Anisie susține că elevii care nu au avut tablete sau laptopuri pentru școala online astă primăvară ”au avut acces la educație”.

„Văzând situația epidemiologică la momentul acesta, care este o situație destul de gravă, cred că cel mai probabil, scenariul acesta hibrid ar putea fi pus în practică. Numai că trebuie să ne pronunțăm asupra acestor scenarii doar în momentul în care o să știm exact cum va evolua situația epidemiologică, pentru că observați și dvs., în spațiul public nu mai sunt respectate normele de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor. De aceea, aș face un apel către populație să respecte distanțarea fizică, să poarte mască și în felul acesta să ne protejăm cu toții, să nu ajungem să ne îmbolnăvim”, a declarat Monica Anisie.



Citeste si