24 Iulie 2020

Cod galben de furtuni în peste jumătate din ţară



Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabile până duminică seara în peste jumătate din ţară.

Conform prognozei de specialitate, prima avertizare Cod galben va fi în vigoare pe parcursul zilei de vineri, între orele 12:00 şi 22:00, când la munte, în jumătatea de sud a Moldovei şi a Transilvaniei, nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei şi sudul Banatului, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi, izolat, grindină, scrie Agerpres.

Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 30 - 50 l/mp.

Un al doilea Cod galben de vreme instabilă va fi valabil în intervalul 25 iulie, ora 4:00 - 26 iulie, ora 23:00. Astfel, în Banat, Oltenia, Crişana, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Munteniei şi al Moldovei, precum şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 25 - 30 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 - 60 l/mp.

Pe de altă parte, ANM precizează că, vineri, sâmbătă şi duminică, în sud-est vremea va fi călduroasă în orele amiezelor, iar disconfortul termic va fi accentuat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii restrânse pragul critic de 80 de unităţi. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala trecător şi în restul teritoriului, dar pe suprafeţe mai mici.

Vreme caniculară în Bucureşti, în weekend

Vremea va fi caniculară în Bucureşti pe parcursul următoarelor trei zile, iar valorile termice maxime vor ajunge şi la 34 de grade Celsius.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iulie, ora 12:00 - 26 iulie, ora 23:00, regimul termic va fi unul canicular, cu preponderenţă la orele amiezelor, când disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va putea atinge pragul critic de 80 de unităţi.

În acelaşi timp, cerul va fi variabil, temporar cu înnorări vineri (24 iulie), când vor fi condiţii pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Temperatura maximă va oscila între 32 şi 34 de grade Celsius, în timp ce minima va fi cuprinsă între 17 şi 19 grade Celsius.



Citeste si