31 Iulie 2020

Italia a extins carantina de 14 zile pentru persoanele care intră în ţară din Bulgaria şi România



Italia a anunţat extinderea unei reguli de carantină de 14 zile pentru persoanele care intră în ţară din Bulgaria şi România, informează Agerpres.

Măsura fusese adoptată săptămâna trecută ca parte a măsurilor împotriva extinderii infectărilor cu coronavirus şi ar fi încetat vineri. Ministerul Sănătăţii nu a stabilit o nouă dată de expirare.

Persoanelor care vin din Algeria nu li se mai permite intrarea în Italia, cu excepţia "unor motive de urgenţă dovedite'', potrivit ministrului sănătăţii Roberto Speranza.

În Italia, noua epidemie de coronavirus a depăşit faza critică, dar creşterea recentă a numărului de cazuri noi a fost parţial legată persoane venite din străinătate.

Joi au fost 386 de cazuri noi, în creştere de la 298 miercuri, aducând numărul total de infecţii la 247.158. S-au înregistrat şi trei noi decese, al căror total a ajuns la 35.132.

Guvernul italian a prelungit joi starea de urgenţă până pe 15 octombrie pentru a gestiona pandemia de COVID-19, după ce a obţinut sprijinul parlamentului, dar fără susţinerea opoziţiei de dreapta. Starea de urgenţă a fost decretată iniţial pe 31 ianuarie, când a început criza sanitară, şi urma să expire vineri.

Grupul de Comunicare Strategică a raportat vineri 1.295 de infectări cu noul Coronavirus. Bilanțul ajunge, astfel, la 50.886 de cazuri de infecție cu SARS-CoV-2. Peste 22.700 de teste au fost efectuate în ultimele 24 de ore. Până astăzi, 2.343 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.486 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.891 în Italia, 561 în Spania, 124 în Franța și 2.558 în Germania.



Citeste si