Avocatul Poporului solicită Ministerului Muncii să informeze angajatorii cu privire la faptul că o condiţionare a salariatului, la momentul întoarcerii la locul de muncă, de efectuarea şi prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2 este o măsură excesivă şi în afara cadrului legal.

"Avocatul Poporului, prin Biroul Teritorial Braşov, s-a sesizat din oficiu şi solicită Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale ca, prin Inspecţia Muncii, să intervină la nivel naţional, în vederea informării angajatorilor cu privire la faptul că o condiţionare a salariatului, la momentul întoarcerii la locul de muncă, de efectuarea şi prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2, este o măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal, de natură să atragă sancţiunile legale în materie", se arată într-un comunicat, scrie Agerpres.

În opinia Avocatului Poporului, condiţionarea salariatului, la momentul întoarcerii la locul de muncă, de efectuarea şi prezentarea unui test negativ SARS-CoV-2 este o măsură excesivă, impusă în afara cadrului legal, atât persoanelor care se întorc la locul de muncă după perioada de carantină, cât şi persoanelor care au fost la un moment dat pozitive, însă, după ce au parcurs procedurile şi traseul reglementat de lege, sunt considerate vindecate.

Sursa foto: Soni's / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri