Comisia de Muncă a Senatului a respins marți ordonanța de urgență a guvernului care prevede majorarea cu 20% a alocațiilor pentru copii începând cu luna august. Dacă decizia Comisiei va fi confirmată și de plenul Senatului, OUG-ul va fi transmis Camerei Deputaților, forul decizional, scrie G4Media.

Respingerea OUG-ului privind majorarea alocațiilor va însemna rămânerea în vigoare a legii privind dublarea acestora, adoptată la finalul anului trecut de Parlament.

Ordonanța de urgență a fost respinsă în Comisia de Muncă cu voturile PSD, cei de la USR și UDMR abiținându-se, iar PNL votând împotriva respingerii.

Actul normativ urmează să intre în dezbaterea plenului, ședința fiind programată pentru azi la ora 14:00.

„Ordonanţa pentru alocaţiile a primit luni, în Biroul permanent al Senatului, un termen pentru aviz şi raport din partea comisiilor permanente pentru marţi. Dacă colegii vor întocmi acest raport mâine (marţi – n.r.), ea va putea intra chiar mâine pe ordinea de zi a plenului Senatului, pentru că, de la ora 14,00, va avea loc o şedinţă”, a precizat luni președintele Senatului, Robert Cazanciuc.

Camera Deputaților a aprobat pe 18 decembrie 2019, în calitate de for decizional, cu 179 voturi ”pentru” și 29 abțineri, propunerea PSD de dublare a alocațiilor pentru copii de la 150 la 300 de lei pe lună. Deputații PNL nu au votat nici ”pentru”, nici ”împotrivă”. Ei și-au scos cartelele din aparatele de vot.

Ulterior, în ianuarie 2020, guvernul condus de Ludovic Orban a amânat până în luna august a acestui an intrarea în vigoare a legii, prin OUG 2/2020.

Pe 3 iunie, însă Camera Deputaţilor a respins Ordonanţa de urgenţă 2/2020 cu 209 voturi ”pentru”, 3 voturi ”împotrivă și 98 de abțineri, dar guvernul a atacat la CCR actul normativ.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri