15 August 2020

Nicolae Zamfir, directorul demis al laserului de la Măgurele: Am primit vestea cu stupoare, am fost demis în grabă, fără nicio discuție



Nicolae Zamfir a fost revocat din funcția de director al celui mai mare proiect de cercetare din România – laserul de la Măgurele (ELI-NP, vineri seară, de ministrul educației, Monica Anisie. Fără nicio explicație, susține acesta. Câteva ore mai târziu, Monica Anisie l-a numit director pe Nicolae Mărginean, unul dintre principalii contestatari ai lui Zamfir, scrie Digi24.ro.

Directorul demis a declarat că a fost uimit de această decizie și mărturisește că nu i s-a dat nicio explicație

„Nu știu, nu vă pot răspunde, am primit și eu cu stupoare (vestea demiterii - n.r.), sunt uimit de faptul că am fost demis în grabă, deodată, fără nicio discuție. În afară de campania de presă, de denigrare, care a fost în ultimele luni, nu știu alt motiv. Proiectul merge foarte bine, suntem aproape de finalizare”, a declarat Nicolae Zamfir, la Digi24.

Zamfir recunoaște că în Institut au fost niște probleme legate de nerespectarea regulilor financiare, nerespectarea unor reguli legate de protecția la radiații nucleare. „Sigur că a trebuit să iau măsuri, dar acesta este rolul unui director. Cei care au încălcat aceste reguli au găsit de cuviință că e bine să protesteze și să ducă o campanie de denigrare”, susține Nicolae Zamfir.



Citeste si