Populația rezidentă a României a scăzut, la 1 ianuarie 2020, cu 96,5 mii de persoane comparativ cu 1 ianuarie 2019, ajungând astfel la 19.318. Principala cauză a acestei scăderi este reprezentată de sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuților-vii cu 73 630 persoane), arată datele furnizate de Insititutul Național de Statistică (INS).

Populaţia urbană, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (54,1%, respectiv 51,1%). Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 121,3 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 643 mii persoane (3 664 mii faţă de 3 021 mii persoane), în creștere faţă de 554 mii persoane la 1 ianuarie 2019.

Peste 30.000 de oameni au emigrat definitiv din România

Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 52,0 la 52,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte. Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 30 591 persoane). La 1 ianuarie 2020, populaţia rezidentă din mediul urban a fost de 10 449 mii persoane, în scădere cu 0,1% faţă 1 ianuarie 2019. Populaţia feminină la 1 ianuarie 2020 a fost de 9 872 mii persoane, în scădere cu 0,4% faţă de aceeaşi dată a anului precedent. Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2019 remarcându-se creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 118,2 (la 1 ianuarie 2019) la 121,3 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2020).

Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a înregistrat o scădere de 0,1 puncte procentuale (de la 15,7% în 2019 la 15,6% la 1 ianuarie 2020), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,5 puncte procentuale (de la 18,5% în 2019 la 19,0% la 1 ianuarie 2020). Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 52,0 (la 1 ianuarie 2019) la 52,9 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2020). România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 2019 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu aproape 31 mii persoane. În cursul anului 2019, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeile (54,3%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (53,7%).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri