1 Septembrie 2020

Mită de 700 de lei pentru a ține salonul deschis după 12 noaptea. Polițiștii au refuzat



Managerul unui salon din Centrul Vechi al Capitalei este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, el fiind acuzat că a încercat să ofere suma de 700 de lei unor agenţi de poliţie, care au refuzat însă mita.

Potrivit unui comunicat al DGA, reprezentantul localului, care este un cetăţean libanez, a fost prins în flagrant, însă el este cercetat în libertate, sub control judiciar.

"Azi dimineaţă, 1 septembrie, în jurul orei 4,30, echipa formată din lucrători de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Anchete, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au prins în flagrant un cetăţean libanez, reprezentant al unui salon din Bucureşti, în timp ce dădea, cu titlu de mită, suma de 700 de lei unor agenţi de poliţie pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu. În fapt, doi agenţi de poliţie din cadrul Secţiei de Poliţie pentru Centrul Vechi, au sesizat la Direcţia Generală Anticorupţie faptul că bărbatul în cauză, care s-a prezentat drept managerul salonului, le-a oferit o sumă de bani cu scopul ca aceştia să nu ia măsurile legale împotriva sa (încetarea activităţii începând cu ora 24,00)", susţine DGA.

Imediat a fost constituită o echipă operativă, fiind realizată prinderea în flagrant a cetăţeanului libanez.

Procurorul de caz a dispus cercetarea inculpatului, sub măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.



Citeste si