24 Septembrie 2020

CCR a respins contestația Guvernului împotriva dublării alocațiilor



Curtea Constituțională a decis că sesizarea Guvernului împotriva dublării alocațiilor este neîntemeiată și a respins contestația, susțin surse din interiorul Curții. Alocațiile ar putea fi dublate doar dacă președintele promulgă legea prin care Parlamentul a decis revenirea la dublarea alocațiilor din acest an, după ce Guvernul a eșalonat calendarul de dublare până în 2022, scrie Digi24.

Guvernul a decis, printr-o ordonanță de urgență, majorarea etapizată a alocațiilor până în 2022, dar Parlamentul a respins actul normativ, păstrând în vigoare măsura de dublare a acestora. Potrivit deciziei Guvernului, alocațiile au fost majorate cu 20% de la 1 septembrie.

În calitate de for decizional, Camera Deputaților a respins în 19 august Ordonanța de Urgență a Guvernului prin care alocațiile au fost mărite cu 20%. Ulterior, Guvernul a atacat la Curtea Constituțională legea prin care a fost respinsă această OUG.

„Am luat decizia de a crește etapizat alocațiile, de a dubla, dar etapizat, în funcție de capacitatea bugetului de a face față acestei noi cheltuieli. În populismul caracteristic, PSD a respins aceasta soluție rațională. Ne vom apăra punctul de vedere”, susținea la momentul respectiv premierul Ludovic Orban.

Legea de respingere a Ordonanței de urgență merge la promulgare la președinte. Klaus Iohannis poate trimite actul normativ din nou în Parlament pentru reexaminare.



Citeste si