Raed Arafat: Petreceri de Revelion ca în alți ani? Nu cred că vom ajunge la asta

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat vineri seara la Digi24 că anul acesta, în contextul pandemiei, nu mai sunt de conceput sărbători de Crăciun și Revelion așa cum au fost anul trecut, iar pe cei care în perioada aceasta obișnuiau să își facă rezervări în străinătate îi avertizează că ar putea fi un demers riscant și riscă să-și piardă banii, scrie Digi24.

Întrebat cum vor fi sărbătorile de Crăciun anul acesta, în condițiile în care de Paște nu a fost permis accesul credincioșilor în biserici, Raed Arafat a subliniat că este foarte greu de spus acum cum va fi în decembrie și că depinde cum va evolua situația epidemiologică. Cel mai probabil, deciziile vor începe să fie discutate abia în noiembrie.

„Cred că astfel de decizii trebuie să fie discutate prin noiembrie - care este situația, care vor fi măsurile, cum vor fi măsurile, unde se va face o anumită activitate sau alta. Nu uitați că e aspectul bisericilor în Crăciun și după care avem și toate restaurantele care organizează Revelion și care vor începe presiunile că vor să organizeze revelioane ca în fiecare Revelion”, a spus Arafat.

Petreceri de Revelion ca în alți ani - eu cred că n-avem să ajungem la asta. Acum ca în alți ani încă e prea devreme. O spun acum, cu toată răspunderea: acum să fie petrecerea de Revelion din 31 decembrie ca cea din 31 decembrie 2019 - nu cred! Nu cred!” - a subliniat șeful DSU.

Raed Arafat a fost întrebat ce i-ar sfătui pe românii care în alți ani în această perioadă deja căutau oferte pentru Revelion și a spus că și-ar păstra același sfat pe care l-a dat și înainte de concediile de vară: „Preferabil, vacanța acasă!”.

Citeste si:
Arafat: 22 de municipii au rata de incidență peste 3 la mia de...
Arafat: 22 de municipii au...

Oficialul a explicat apoi de ce dă acest sfat: „Ca să nu te trezești în situația că trebuie să-ți anulezi biletul, că trebuie să-ți anulezi rezervarea, că nu primești banii înapoi”.

Sursa foto: Shutterstock

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri