2 Octombrie 2020

Sector 4: Elevi şi angajaţi de la 8 unităţi de învăţământ - depistaţi cu COVID în ultimele 24 de ore



Elevi şi angajaţi de la 8 unităţi de învăţământ din Sectorul 4 au fost depistaţi cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore, primăria luând măsuri de dezinfecţie a unor săli de curs.

Potrivit Primăriei Sectorului 4, la Şcoala Gimnazială nr. 190 o elevă a fost confirmată pozitiv, la Şcoala Gimnazială nr. 97 - un elev, la Colegiul Naţional de Arte Dinu Lipatti - un cadru didactic, la Şcoala Gimnazială "Mărţisor" - un cadru didactic, la Şcoala Gimnazială "Eremia Grigorescu" - o persoană, secretarul unităţii, la Şcoala Gimnazială nr. 129 (Grădiniţa, şcoala se află deja în scenariul roşu) - o persoană, îngrijitoare la grupă, la Şcoala Gimnazială nr. 194 - un cadru didactic, iar la Colegiul Naţional "Gheorghe Şincai" - un elev, conform Agerpres.ro.

"Primăria Sectorului 4 a dispus în această după-amiază, în regim de urgenţă, măsuri de dezinfecţie a unor săli de curs de la opt unităţi de învăţământ, după ce în ultimele 24 de ore, câte o persoană din fiecare dintre şcoli a fost confirmată pozitiv la SARS-CoV-2. (...) Ca şi în cazurile din zilele precedente, autoritatea locală va asigura, la cererea Direcţiei de Sănătate Publică, şi testarea tuturor cadrelor didactice care au luat contact cu persoanele confirmate pozitiv la coronavirus şi va implementa orice altă măsură ce se va impune. În următoarele 14 zile, activităţile de învăţare la clasele din care elevii menţionaţi mai sus făceau parte vor fi mutate în sistem online", precizează autoritatea locală.

Conform sursei citate, măsurile au fost dispuse împreună cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi cu Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, în baza Ordinului nr. 5.487/1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-COV-2, potrivit căruia, la apariţia într-o clasă din unitatea de învăţământ a unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-COV-2, se suspendă cursurile clasei respective, pentru o perioadă de 14 zile.

În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile. La apariţia a trei cazuri confirmate de îmbolnăvire cu COVID-19 în clase diferite ale aceleiaşi unităţi de învăţământ, se suspendă cursurile şcolare ale unităţii de învăţământ pe o perioada de 14 zile de la data de debut a ultimului caz, prin decizia Comitetului Municipal pentru Situaţii de Urgenţă.



Citeste si