Poliţiştii bucureşteni vor intensifica activităţile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în contextul numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus înregistrate în ultima perioadă, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Ciprian Romanescu, potrivit Agerpres.

"În acest sens poliţiştii vor acţiona în principalele zone ale Capitalei - în toate sectoarele atât în mijloacele de transport subterane, dar şi de suprafaţă, în centrele comerciale, în magazine, precum şi în spaţiile aglomerate care de obicei au fost identificate ca fiind terase, discoteci, baruri şi restaurante. Activităţile de control vor fi efectuate cu suportul Jandarmeriei, Poliţiei Locale, Direcţiei de Sănătate Publică, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Inspectoratului Teritorial de Muncă. Scopul acestor acţiuni nu este să aplicăm amenzi dar nu vom tolera nicio abatere de la lege. Rugăm cetăţenii să respecte normale legale în vigoare privind pandemia de COVID-19. În acest sens le recomandăm să poarte mască în spaţiile unde acest lucru este obligatoriu, în magazine, în mijloace de transport în comun, în spaţii închise, la locul de muncă. Totodată, să păstreze distanţarea socială şi în situaţia în care organizează evenimente să ţină cont de numărul maxim prevăzut de lege pentru participanţi la aceste evenimente", a afirmat inspector principal de poliţie Ciprian Romanescu.

El a subliniat că scopul poliţiştilor nu este de a sancţiona, ci este acela ca oamenii să conştientizeze că "viaţa şi sănătatea sunt cele mai importante".

"Scopul nostru nu este să sancţionăm, nu este să aplicăm amenzi, dar dorim ca toate persoanele să conştientizeze că viaţa şi sănătatea sunt cele mai importante. Suntem la datorie şi vom aplica legea în spiritul şi litera ei", a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Sursa foto: Facebook/ Poliția Română

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri