Ca urmare a creșterii numărului de persoane confirmate cu COVID-19 pe teritoriul României, autoritățile discută în ultimele zile reintroducere anumitor restricții, dar și o mai mare implicarea a oamenilor legii în sancționarea celor care nu respectă obligațiile impuse pe perioada stării de alertă. Vă prezentăm în acest material care este amenda pentru nepurtarea măștii aplicată persoanelor fizice, conform Legii nr. 55/2020.

Pentru a se asigura că măsurile de prevenire a infecției cu COVID-19 sunt respectate, circa 20% dintre polițiști vor patrula în civil, fără a purta uniformă și vor da amenzi în cazul persoanelor și firmelor care nu respectă regulile sanitare de purtare a măștii și distanțare socială, conform precizărilor făcute de surse guvernamentale pentru G4Media.ro.

Amendă pentru nepurtarea măștii de protecție: ce sumă riști să primești

Începând cu 15 mai 2020, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise, purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie, potrivit anexei ”Măsuri de prevenire și control al infecțiilor aplicabile pe durata stării de alertă”.

Aceste obligații sunt în continuare în vigoare având în vedere că autoritățile au prelungit stare de alertă cu încă 30 de zile la data de 15 septembrie. Autoritățile precizează că persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate mai sus pot fi sancționate contravențional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Conform articolului 65, litera h, din legea nr.55/200 ”nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2.500 de lei.

În ultimele 24 de ore, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.121 de cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus, după efectuarea unui număr de 23.476 de teste efectuate.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri