26 Octombrie 2020

Se închide circulația pe timp de noapte în România? Ce spune Ludovic Orban



Premierul Ludovic Orban a declarat sâmbătă că este în evaluare o eventuală decizie privind restricţionarea circulaţiei pe timp de noapte, din cauza pandemiei de SARS-CoV-2. O decizie finală nu a fost, deocamdată, adoptată.

„Când vom avea ceva de anunțat pe tema asta, vom anunța. Deocamdată vrem să vedem efectele în alte țări, unde se aplică măsura. Știm că această restricționare afectează mai puțin populația matură. În special adolescenții sunt cei care sunt activi după ora 23.00. Dar să vedem efectele în alte țări.

Pe de altă parte, să vedem efectul măsurilor pe care deja le-am luat, care sunt măsuri importante – trecerea învățământului în sistem online, portul obligatoriu al măștii, închiderea teatrelor, cinematografelor, restaurantelor. Sunt măsuri care reduc interacțiunea socială și care, considerăm noi, vor genera efecte. De altfel, se vede la București că deocamdată suntem pe un platou, nu a mai crescut numărul de cazuri”, a declarat luni dimineață Ludovic Orban, potrivit Digi24.



Citeste si