Agenţia Naţională de Integritate a constatat faptul că un fost ofiţer de poliţie din Constanţa nu poate justifica suma de 141.000 de euro prin veniturile realizate, fiind sesizată în acest sens Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat al ANI, inspectorii de integritate au constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 562.220 lei (141.831 euro) între averea dobândită şi veniturile realizate de către Ioan Mocanu, fost funcţionar public cu statut special (ofiţer de poliţie) în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.

În acest caz, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Constanţa, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei publice de către Ioan Mocanu.

De asemenea, ANI a constatat că un poliţist din Capitală s-a aflat în stare de incompatibilitate.

Astfel, Cristinel Şerban, agent de poliţie în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, Sectorul 2 Poliţie, Secţia 9 Poliţie, a exercitat simultan, în perioadele 1 noiembrie 2016 - 1 aprilie 2018, respectiv 4 iunie 2018 - 14 ianuarie 2019, calitatea de funcţionar public cu statut special şi pe cea de angajat cu contract individual de muncă în cadrul a două societăţi comerciale, aflate în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile din fişa postului.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri