5 Noiembrie 2020

Încă un pelerinaj în București în plină criză sanitară



Sărbătoarea Sfântului Nectarie va începe sâmbătă, cu două zile înainte de hram, la Mănăstirea Radu-Vodă, credincioşii fiind îndemnaţi să respecte hotărârile autorităţilor cu privire la purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţei fizice.

Racla cu moaştele Sf. Ierarh Nectarie va fi scoasă din biserică sâmbătă, la ora 11,00, şi va fi aşezată în baldachin spre închinare până luni, 9 noiembrie, la ora 22,00, după slujba Privegherii, scrie Agerpres.

Alături de moaştele Sfântului Nectarie vor fi aşezate, ca de obicei, cele ale Sfântului Efrem cel Nou din patrimoniul mănăstirii.

"Având în vedere contextul social actual şi dorind o bună rânduială a sărbătorii vă îndemnăm să vă închinaţi sfintelor moaşte atât în zilele precedente sărbătorii, cât şi după. Îndemnăm credincioşii să respecte hotărârile autorităţilor de stat cu privire la purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţei fizice", transmit reprezentanţii aşezământului monahal, citaţi de Agenţia Basilica a Patriarhiei Române.

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina, numit Taumaturgul pentru vindecările miraculoase, îndeosebi de cancer, care s-au săvârşit pentru cei care s-au închinat cu credinţă sfintelor sale moaşte, este unul din cei mai iubiţi sfinţi din Grecia, dar nu numai.



Citeste si