Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat Hotărârea nr. 54 pe data de 12 noiembrie. Documentul privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României include și aprobarea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale în piaţa Arcului de Triumf din Bucureşti cu participarea a cel mult 400 de persoane.

Hotărâre CNSU nr. 54

CNSU propune ca şi în reședințele de județ să aibă loc parada de 1 Decembrie cu participarea a cel mult 100 de persoane, fără public şi cu respectarea mai multor măsuri.

Care sunt regulile ce trebuie respectate la paradă

Potrivit documentului, măsurile ce trebie respectate, dacă un astfel de eveniment este organizat, sunt următoarele:

  • purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
  • dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul delimitat în care se desfăşoară ceremonia;
  • menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil, precum şi delimitarea prin semne vizibile a perimetrului;
  • aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2;
  • efectuarea triajului observaţional şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care intră/sosesc în spaţiul în care se desfăşoară ceremonia;
  • duratei ceremoniei este de maximum o oră.

Starea de alertă a fost prelungită pentru a șasea oară în România. Nu au fost introduse noi restricții prin documentul publicat de CNSU în seara zilei de 12 noiembrie.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri