Papa Francisc a transmis un mesaj de speranţă şi de răbdare înaintea venirii Crăciunului şi în contextul luptei globale cu pandemia de coronavirus, informează DPA.

Rostind rugăciunea Angelus în faţa credincioşilor adunaţi în Piaţa Sf. Petru, suveranul pontif a remarcat că în piaţă a fost instalat un brad de Crăciun, iar scena Naşterii Domnului se află în pregătire, conform Agerpres.ro.

''Aceste simboluri ale Crăciunului sunt instalate totodată şi în multe cămine, spre încântarea copiilor, dar şi a adulţilor. Sunt simboluri sau semne de speranţă, cu precădere în aceste vremuri dificile'', a spus acesta.

Papa Francisc a îndemnat însă credincioşii să nu se oprească la ''simbolurile'' Crăciunului, ci să le accepte ''semnificaţia'', care este ''Isus, iubirea lui Dumnezeu'' şi ''bunătatea infinită'' pe care a revărsat-o asupra lumii.

''Nu există pandemie şi nici criză care poate stinge această lumină'', a mai spus papa Francisc. ''Să o lăsăm să ne intre în inimi şi să luăm legătura cu cei care au cea mai mare nevoie''.

Sursa foto: AM113 / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri