Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit, până în dimineaţa zilei de 9 decembrie, informarea de vreme rea, ce vizează întreaga ţară, scrie Agerpres.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 8 decembrie, ora 10:00 - 9 decembrie, ora 10:00, în sud-estul ţării se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar pe alocuri vor fi depuneri de polei, cu o probabilitate mai ridicată în Bărăgan şi în sud-estul Moldovei. În Carpaţii de Curbură, în Carpaţii Meridionali, în restul Munteniei şi al Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în medie de 5 - 10 cm.

În cursul zilei de 8 decembrie, vântul va avea intensificări în sudul Banatului, jumătatea de est a Munteniei, în Dobrogea şi la munte, cu viteze mai mari pe litoral, unde rafalele vor depăşi temporar 55 - 65 km/h.

De asemenea, în noaptea dinspre 8 spre 9 decembrie, pe crestele din vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona Munţilor Banatului, rafalele vor depăşi 80 - 90 km/h, zăpada fiind spulberată.

Meteorologii precizează că, în următoarele zile, temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele de munte, unde cantităţile de apă vor fi însemnate.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri