Un nou raport publicat de Eurostat arată condițiile de trai vitrege cu care se confruntă o parte din populația României. Conform datelor analizate de wall-street.ro, la finalul anului 2019, 22,4% din populația țării noastre încă are ”toaleta în fundul curții”, cel mai mare procent înregistrat în Uniunea Europeană.

Media la nivelul celor 27 de state membre UE este de 1,6%, iar în țările din vecinătatea României, cum ar fi Bulgaria, statul cu care împărțim de cele mai multe ori ultimele locuri în clasamentele Uniunii Europene, situația arată mult mai bine, procentul fiind de 7,5%. În ceea ce privește Ungaria, procentul populației care nu deține o toaletă în interiorul locuinței este de 2,7%.
sursa foto: Eurostat.

Tot în cadrul aceluiași raport, Eurostat vorbește și despre procentul populației din Uniunea Europeană care nu reușește să își asigure încălzirea locuinței. Aici, țara noastră stă ceva mai bine, datele publicate arătând faptul că doar 9,3% dintre români nu își permit financiar să își încălzească casa în mod corespunzător, în timp ce la vecinii bulgari procentul este de 30%. Media la nivelul Uniunii Europene este de 6,9%

sursa foto: Eurostat.

Sursa foto: ArtShotPhoto / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri