În urma evaluării analizei de risc a comunității din comuna Berceni, județul Ilfov, înaintată de către DSP Ilfov Institutului Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii de avizare/ridicare a carantinei zonale existentă la nivelul INSP-CNSCBT, a fost avizată ridicarea carantinei zonale pentru comuna Berceni, județul Ilfov, începând cu data de 7 ianuarie, ora 22:00.

Potrivit prevederilor art. 3 din Hotărârea CJSU Ilfov nr. 1 din 03.01.2021, de la momentul încetării aplicabilității măsurii de carantinare zonală, în comuna Berceni devin aplicabile prevederile art. 1 și art. 2 din aceeași hotărâre.

Deși rata incidenței cumulative a COVID-19 la 1.000 de locuitori a avut un trend descrescător în ultimele 7 zile, ajungând de la valoarea de 6.48/1.000 la valoarea de 4.77/1.000, rata de infectare se menține ridicată.

Autoritățile fac apel la responsabilitatea cetățenilor să respecte măsurile impuse de autorități în timpul stării de alertă, Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ilfov și toate recomandările de sănătate publică emise de specialiști.

Comuna Berceni a intrat în carantină pe 19 noiembrie, la ora 22.00, pentru o perioadă de 14 zile, măsura fiind prelungită din cauza ratei ridicate de infectare.

Sursa foto: Facebook/Politia Romana

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri