De ce Bucureștiul nu va avea tramvaie noi nici în 2021?

Primăria Capitalei va semna în curând contractul cu Astra Vagoane pentru livrarea a 100 de tramvaie noi, a anunțat primarul Nicușor Dan. Până vor veni însă noile tramvaie va trece cel puțin un an, compania având 12 luni pentru omologarea prototipului, apoi se începe producția, iar în primul an, respectiv 2022, dacă lucrurile merg bine, trebuie livrate 48 de tramvaie, conform HotNews.ro.

În ceea ce privește licitația Societății de Transport București pentru achiziția separată a alte 40 de tramvaie, aceasta a fost anulată la finalul anului trecut deoarece societatea nu avea banii necesari în bugetul de investiții, ci sumele veneau de la Primăria Capitalei, iar Curtea de Conturi a spus că STB nu putea face licitație pe banii altcuiva, a explicat primarul general.

Primarul Nicușor Dan dă vina pe fostul primar Gabriela Firea pentru întârzierea cu care se semnează contractul pentru achiziția celor 100 de tramvaie, în condițiile în care licitația a fost atribuită din 2019, după decizia CNSC, dar municipalitatea a mers în instanță și a făcut contestație.

„Ne pregătim să semnăm contractul cu Astra pentru 100 de vagoane, 100 de tramvaie, este un contract pe bani europeni, 840 de milioane de lei, deci aproape 200 de milioane de euro. Faptul că nu l-am semnat până la acest moment e o problemă care vine din fosta administraţie, dacă fosta administraţie nu ar fi insistat cu firma turcească, în mod ilegal, aşa cum a stabilit definitiv Curtea de Apel, noi am fi început să avem tramvaie în Bucureşti azi. Pentru că s-au scurs nişte ani de la momentul ofertei şi pentru că preţurile au crescut e nevoie de nişte discuții tehnice pentru ca acest contract să poată să fie onorat de către Astra Arad. Acesta este motivul pentru care nu l-am semnat până în acest moment. Astra Arad a reînnoit scrisoarea de garanţie, deci putem s-o semnăm în orice moment în care agreăm, e foarte important să semnăm pentru că sunt nişte bani europeni pe care trebuie să-i cheltuim pe toţi până în 2023”, a declarat Nicușor Dan.

Gabriela Firea a scris pe pagina de Facebook că a trimis contractul semnat către Astra Vagoane, imediat după încheierea aspectelor legale.

„Am semnat acest contract pe 19.10.2020, alături de reprezentanții direcțiilor implicate, persoane în viață, care pot confirma acest lucru (dacă semnăturile lor pe document nu sunt suficiente). Subliniez că am semnat contractul imediat ce a ajuns la cabinet, după încheierea tuturor aspectelor legale, nu am ezitat nicio secundă. Potrivit prevederilor legale, contractul a fost transmis firmei câștigătoare (prin email, în data de 26.10.2020), pentru a fi semnat și de către conducerea acesteia. Răspunsul societății a fost transmis pe 30.10.2020 și propune câteva modificări de formă ale contractului (înlocuirea sintagmei Beneficiar cu Achizitor, de exemplu). Este un tertip jalnic pe care (...) l-a utilizat, pentru a ajunge el în situația de a semna respectivul contract, muncit de mine si echipa mea!”, a scris Firea pe Facebook.

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru achiziționarea celor 100 de tramvaie în decembrie 2018. Pe 6 noiembrie 2019, Primaria Bucuresti a anuntat câștigătorul licitației, turcii de la DURMAZLAR MAKINE SANAYI VE TICARET A.S., în defavoarea Astra Vagoane. Astra Vagoane a contestat rezultatul, iar pe 1 decembrie 2019 - CNSC obliga Primăria Bucuresti să reevalueze ofertele. Primăria Capitalei a contestat imediat la Curtea de Apel decizia CNSC. Curtea de Apel București a decis, la finalul lunii iulie 2020, respingerea definitivă a contestației Primăriei București și desemnarea societății Astra Vagoane Călători, asociată cu o companie chineza, drept câștigătoare. Pe 8 septembrie 2020, Primăria a anunțat Astra Vagoane că a fost desemnat câștigătorul licitației privind cele 100 de tramvaie.

Citeste si:
Un tramvai silențios. Barcelona îi roagă pe călători să nu vorbească
Un tramvai silențios....

Tramvaiele noi vor circula pe liniile 1, 10, 21, 25, 32, 40, 41 și 55. Valoarea totală estimată a contractului depășește 845 milioane de lei (fără TVA). Comisia de licitație a decis în luna noiembrie 2019 că cea mai bună ofertă este a turcilor de la Turcii de la Durmazlar au concurat la această licitație cu asocierea Astra Vagoane Călători Arad -CRRC (China).

Potrivit caietului de sarcini aferent procedurii de achiziție, tramvaiele vor fi din gama de 36 m, cu minim 5 uși duble, și trebuie livrate în 4 ani. În primul an se va livra doar un tramvai. În anul 2 de contract ar urma să fie livrate 48 de tramvaie, în anul 3 de contract alte 48 de tramvaie, iar în ultimul an încă 3 tramvaie.

Sursa foto: RATB-STB S.A./Facebook
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri