Două infirmiere şi două asistente de la Institutul "Matei Balş" aflate de gardă în pavilionul unde a izbucnit incendiul soldat cu moartea a cinci pacienţi au fost audiate la sediul Poliţiei Capitalei.

Potrivit avocatului Constantin Durgeru, care reprezintă Institutul "Matei Balş", cele două infirmiere au încercat să stingă focul şi au reuşit să oprească alimentarea cu oxigen, evitând producerea unei explozii, scrie Agerpres.

"Au relatat exact ceea ce s-a întâmplat, cu alte cuvinte au spus adevărul. În prima fază, au fost chemate la audieri persoanele care au avut direct legătură cu evenimentele, cele care au fost pe tura de noapte, respectiv asistente şi infirmiere. Două asistente şi două infirmiere. (...) Au dat declaraţii în calitate de martor. Un singur lucru este cert, este evident că nu se poate vorbi de culpa cadrelor medicale, este foarte clar că reacţia a fost promptă. A fost un incident complet nefericit, absolut regretabil, din toate punctele de vedere, iar infirmierele, în primul rând, pentru că ele au fost primele care au luat contact cu focul, au avut o reacţie promptă, iar una dintre ele a avut şi prezenţa de spirit de a opri alimentarea cu oxigen. Dacă nu se oprea alimentarea cu oxigen, aveam o explozie", a relatat avocatul.

El a adăugat că infirmierele au făcut exact ceea ce trebuia: "Prima reacţie a fost promptă, în sensul că una dintre cele două infirmiere a sărit cu o pătură să stingă focul, care se afla pe nefericitul pacient, iar cealaltă a decuplat instalaţia de oxigen. Este evident că a avut o reacţie promptă. După care ambele, una în stânga, cealaltă în dreapta, au fugit după extinctoare, ştiind că la capetele culoarului se aflau extinctoare. Au făcut exact ce trebuiau să facă. Este evident că au fost corect instruite, motiv pentru care într-o asemenea situaţie de stres, deşi era normal să se piardă, pentru că vorbim totuşi de nişte infirmiere şi orice om normal s-ar fi pierdut într-o asemenea situaţie, cu tot stresul, au reacţionat cât se poate de corespunzător".

Incendiul a izbucnit vineri, în jurul orei 5,00, iar în pavilion erau internaţi bolnavi cu COVID-19. Trei pacienţi au murit carbonizaţi, iar o a patra victimă a decedat după ce manevrele de resuscitare au eşuat. Ulterior, într-o baie a fost găsită o altă persoană decedată.

Procurorii şi poliţiştii efectuează o anchetă în acest caz, într-un dosar de ucidere din culpă.

Sursa foto: Shutterstock / Blue Planet Studio

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri