Un bărbat din suceava a sunat la 112 ca să anunțe autoritățile că restaurantul în care tocmai a mâncat e deschis după ora 23. Poliția a ajuns și a amendat administratorul, dar și pe cel care a făcut apelul la 112 pe motiv că nu avea declarație pe proprie răspundere.

Europa FM notează că atunci când polițiștii au ajuns la fața locului, au găsit în restaurant 10 persoane. În plus, pe terasa localului se mai aflau două persoane care au recunoscut că au fost și ele înăuntru, iar în fața restaurantului era un bărbat în stare de ebrietate care a refuzat să se legitimeze și care i-a înjurat pe polițiști.. Administratorul localului a fost amendat cu 1.000 de lei.

Într-un final, polițiștii l-au găsit și pe cel care a sunat la 112, iar acesta a recunoscut că a mâncat și el în interiorul restaurantului înainte de a ieși să reclame faptul că acesta e deschis. A fost amendat cu 500 de lei pentru că nu avea declarație pe proprie răspundere și nu și-a putut motiva astfel prezența pe stradă după ora 23.00.

Sursa foto: KnowYourMeme.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri