7 Februarie 2021

Veste bună pentru călători. CFR suplimentează trenurile pentru destinațiile de vacanță



CFR Călători anunţă suplimentarea garniturilor de tren dinspre destinaţiile de vacanţă şi recomandă turiştilor să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf.

Potrivit unui comunicat de presă al companiei feroviare, peste 30 de trenuri sunt, duminică, suplimentate cu un număr de 71 vagoane, ceea ce înseamnă un total de aproximativ 17.000 de locuri, anunță Agerpres.

Ce trenuri vor fi suplimentate

Astfel, o parte dintre trenurile CFR Călători care se întorc pe parcursul acestei zile de pe Valea Prahovei în București au în compunere şi 15 vagoane, maximum admis, cum este de exemplu IR 1746 cu plecare la ora 17:00 din Braşov, cu o capacitate de 1.098 de locuri.

De asemenea, trenul IR 1636 cu plecare din Braşov, la ora 14:20, are zece vagoane din care şase suplimentare, cu un total de 720 de locuri faţă 310 locuri într-o zi obişnuită.

În plus, trenurile care sunt în graficul de circulaţie după intervalele orare cele mai solicitate dispun de o capacitate de transport suplimentată: R 3012 - cu plecare la ora 18:51 din Braşov are o capacitate de peste 460 locuri, respectiv IR 1624 - cu plecare din Braşov la ora 19:48 are peste 540 locuri.

Ce trebuie să respecte călătorii

"Pentru a evita aglomeraţia, rugăm călătorii să nu aleagă pentru destinaţia lor doar trenurile de la orele de vârf. De asemenea, rugăm călătorii să nu urce în tren dacă la casa de bilete, li se comunică faptul că nu mai sunt locuri. Recomandarea este valabilă şi pentru persoanele posesoare de abonamente/autorizaţii. Purtarea măşii de protecţie la bordul trenurilor CFR Călători este obligatorie pe toată durata călătoriei, precum şi în zonele de aşteptare a trenurilor - staţii de cale ferată, peroane, săli de aşteptare", precizează operatorul feroviar naţional.



Citeste si