ALERTĂ ANM: Temperaturile vor scădea brusc. Meteorologii anunță ninsori abundente

Vremea se strică în toată țara, anunță ANM. Meteorologii au emis mai multe avertizări meteo de vreme severă, pentru mai multe zone din România. Temperaturile scad brusc sub zero grade și sunt anunțate și ninsori puternice, asociate cu viscol, în toată țara.

ANM: Cod portocaliu de viscol și intensificări ale vântului

În intervalul 11 februarie, ora 18:00 - 12 februarie, ora 18:00, în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1500 m vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 110...130 km/h. În noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) va ninge viscolit, apoi zăpada va fi spulberată puternic. Temporar vizibilitatea va fi redusă semnificativ, sub 50 m.

sursa foto: meteoromania.ro

ANM: Cod galben de răcire accentuată a vremii

În intervalul 11 februarie, ora 12:00 – 15 februarie, ora 10:00, vremea se va răci accentuat în toate regiunile. Mai ales pe parcursul nopților și al dimineților ,va fi ger la început în vest, nord, nord-est și centru, apoi și în restul teritoriului. Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -10 grade și se vor încadra, în general, între -18 și -8 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei, unde din noaptea de vineri spre sâmbătă (12/13 februarie) vor coborî sub -20 de grade. Maximele diurne vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -10 și -2 grade.

ANM: Cod galben de ninsori și polei

Meteorologii anunță un cod galben de intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării,cu ninsori temporar viscolite și polei în nord-vest, nord, centru, est și sud-est. Mai ales pe parcursul zilei de joi (11 februarie) și în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) vor fi precipitații în majoritatea regiunilor, la început ploi apoi predominant ninsori. Se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau ghețuș.

Citeste si:
ALERTĂ ANM: Cod galben de ploi în mai multe județe din țară și în...
ALERTĂ ANM: Cod galben de...

Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a teritoriului, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55...65 km/h și temporar peste 70...80 km/h, mai ales în centru, sud și est. În Moldova, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Maramureș și la munte temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.

Sursa: meteoromania.ro

Sursa foto: Pixabay
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri