O petrecere de Valentine's Day la care participau 96 de persoane a fost oprită de poliţişti, organizatorul evenimentului, dar şi participanţii fiind amendaţi, scrie Agerpres.

Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova informează că petrecerea avea loc într-un cort amplasat în spatele unui restaurant din comuna Bălţeşti, aceasta fiind organizată în contextul în care astfel de evenimente sunt interzise în această perioadă.

"Având în vedere cele constatate, organizatorul evenimentului a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr.55/2020 cu amendă în valoare de 6.000 de lei, totodată fiind identificaţi şi sancţionaţi şi ceilalţi participanţi, iar evenimentul a fost întrerupt. De asemenea, în incinta localului se difuzau opere muzicale fără consimţământul titularului drepturilor de autor, sens în care a fost aplicată o sancţiune contravenţională conform Legii nr. 8/1996 în valoare de 10.000 de lei", precizează IJP.

Totodată, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Prahova au aplicat operatorului o amendă de 2.000 de lei, întrucât unitatea de alimentaţie publică desfăşura activităţi de preparare şi servire a produselor alimentare în spaţii necorespunzătoare şi neaprobate sanitar-veterinar, fără respectarea condiţiilor de igienă.

Retail jobs

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri